10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCursuri gratuite pentru mamele singure

Cursuri gratuite pentru mamele singure

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi mamele singure se vor putea califica gratuit în altă meserie. Asociația Psihologilor Gorjeni, în parteneriat cu – SC PAIDEA SRL, FNCT „Ecaterina Teodoroiu“ și Asociația Pentru Șanse Egale, organizează cursuri de calificare, recalificare, dobândire de noi competenţe, în cadrul proiectelor pe care le derulează împreună cu aceștia, până la sfârșitul anului 2015. Cursurile se adresează șomerilor, persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Grupurile vulnerabile vizate sunt: femei, familii care au mai mult de doi copii, familii monoparentale, victime ale violenţei în familie, persoane care trăiesc din venitul minim garantat, persoane care locuiesc în comunități izolate. Se asigură transport gratuit, din localitățile de domiciliu la cea în care se desfășoară cursurile și retur, precum și un premiu în bani pentru fiecare participant. La finalizarea cursurilor vor fi obținute certificate de calificare-recalificare recunoscute pe plan național și european, pentru următoarele meserii: cofetar, patiser, ospătar, lucrător în comerţ, manichiurist- pedichiurist, îngrijitor bătrâni la domiciliu, frizer, cameristă. Vor mai fi eliberate, în urma cursurilor, certificate de absolvire recunoscute pe plan național și european pentru: comunicare în limba engleză, manager de proiect, competențe sociale și civice – dezvoltare personală, competenţe antreprenoriale, recepționer de hotel, comunicare și lucrul în echipă, competențe informatice, inspector resurse umane.
Cursurile se desfășoară la sediile sau la punctele de lucru ale entităților care le organizează sau în localitatea beneficiarilor. Mai multe detalii pot fi obţine la biroul din Târgu Jiu, strada Tudor Vladimirescu, numărul 36, (lângă Muzeul Județean) telefon 0253.213.041, e-mail: [email protected], web: www.apsg.eu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS