10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljApa caldă vine mai repede la robinet

Apa caldă vine mai repede la robinet

Mai multe blocuri din Craiova, în special din cartierele Craiovița Nouă, Brazda lui Novac și de pe Calea București, au început să beneficieze de un sistem de recirculare a apei calde. Acesta a fost inaugurat oficial ieri de către autorități și înseamnă, concret, că locatarii acestor blocuri nu vor mai aștepta foarte mult la robinet venirea apei calde. „Sunt foarte mulți craioveni care reclamă faptul că dau drumul la apa caldă și trebuie să aștepte o jumătate de oră până se încălzește. Am reușit să găsim o soluție și, la ora actuală, 30% dintre blocurile în care domiciliază craioveni au acest sistem de recirculare care le permite să le vină apa caldă mai repede. Durează un minut sau maximum două“, a precizat primarul Lia Olguța Vasilescu.
Directorul SC Termo Craiova SRL, Mihai Neațu, a explicat în ce constă mai exact acest sistem. „Am făcut un retur și pe partea de apă caldă menajeră, dotat cu senzori. În momentul în care apa se răcește pe instalație din lipsa consumului sau din alte motive, pompele din punctele termice recirculă apa și fac infuzie de apă la temperatura optimă de consum către scările de bloc. Noi încercăm să asigurăm o temperatură aproape constantă pentru apa caldă menajeră. Acest lucru a dus inclusiv la scăderea costurilor de apă caldă, pentru că oamenii, înainte, foloseau mai multă apă și se ridica mai sus costul pentru apă caldă“, a explicat Neațu.
Acesta a specificat că o treime din cele 1.248 de scări de bloc beneficiază de acest sistem și că procesul va continua în limita fondurilor existente. În privința costurilor de introducere a acestui sistem, directorul Termo a explicat: „Anul acesta am achiziționat țeavă de circa 450.000 de lei, dar au mai fost costurile legate de reîntregirea sistemului și de pompe. Depinde, în unele locuri a trebuit să spargem mai mult, în alte locuri a costat mai mult reîntregirea sistemului carosabil, al parcărilor sau al spațiului verde decât a costat efectiv tragerea țevii acolo“, a încheiat Neațu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS