13.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Primarul din Scornicești, declarat incompatibil de ANI

Olt: Primarul din Scornicești, declarat incompatibil de ANI

Cătălin Davidescu, primarul oraşului Scorniceşti
Cătălin Davidescu, primarul oraşului Scorniceşti (Foto: gazetanoua.ro)

Primarul orașului Scornicești din județul Olt, Cătălin Davidescu, a fost declarat definitiv în stare de incompatibilitate. Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta Nouă, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de primarul Davidescu în dosarul privind starea acestuia de incompatibilitate.

În anul 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că primarul din Scornicești, Cătălin Davidescu, s-a aflat în stare de incompatibilitate timp de şase luni, întrucât a deţinut simultan: funcţia de consilier local în Scorniceşti (iunie 2008-iunie 2010), funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) Olt (25 mai 2009 – 30 noiembrie 2009) şi calitatea de administrator în cadrul SC Loctrans SA, (29 decembrie 2008 – 2011).

Davidescu a contestat raportul ANI, la Curtea de Apel Bucureşti, care însă nu i-a dat câştig de cauză. Curtea Supremă a respins recursul formulat în acest dosar, decizia fiind definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS