Primăria Municipiului Craiova, Asociația Craiova Capitală Culturală 2021 și Asociația ENKIDU organizează, în perioada 19 – 21 septembrie 2014, începând cu ora 20:30, în Parcul Romanescu, evenimentul Visul unei nopţi de toamnă.
Cu această ocazie se aniversează 100 de ani de la prima proiecție a unui film turnat integral în Craiova și prilejuiește întâlnirea iubitorilor de film din oraș cu alte cinci producții ale cinematografiei naționale.
Cu un scenariu semnat de Emil Gîrleanu, după opera lui C. Negruzzi și V. Alecsandri, având în distribuție echipa de actori a teatrului din Craiova, „Cetatea Neamţului” povestește despre asediul polonezilor asupra cetății din Moldova. Din păcate, această peliculă s-a pierdut.
În paralel cu această producție s-a făcut un film de prezentare a principalelor obiective din oraș. Pelicula „Aspecte din Craiova” se află în fondul cinematografic al Arhivei Naționale de Filme și va putea fi vizionată.
Vineri seara, începând cu ora 20:40, se proiectează comedia „Selfie” (2014), în regia Cristinei Anton. Cu un număr de peste 90.000 de spectatori, este unul dintre cele mai de succes filme de după 1989. Filmul este apreciat și peste hotare, ultimul premiu obținut fiind cel de săptămâna trecută, când a primit marele trofeu la Festivalul Internațional de Film Broad Humor din Los Angeles, California.
De la ora 22.30 rulează „Nea Mărin Miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, film care anul acesta aniversează 35 de ani de la premieră. Producția a fost vizionată de peste 7,5 milioane de spectatori.
Sâmbăta este ziua celor mai recente premiere cinematografice naționale. De la 20:30 va fi proiectat filmul „Kira Kiralina”, în regia lui Dan Pița, care a avut premiera națională pe 5 septembrie în București, iar de la 22.30 va fi proiectat filmul „Cripta”, în regia lui Cornel Gheorghiță – premiera națională pe 12 septembrie. Vom încerca, vizionând filmele și discutând cu actorii și regizorii acestor producții, să aflăm de ce cinematografia românească are atât de puțini spectatori, de ce intrările din sălile de cinematograf nu mai arată la fel ca în urmă cu 100 de ani la CINEMA SPECIAL, din sala Societății Muzicale ARMONIA.
Duminică seara, la ora 20:30, se întoarce în orașul natal Jean Negulesco, prin intermediul filmului său „Cum să te căsătoreşti cu un milionar” (cu Marylin Monroe în rolul principal).
Evenimentul va avea loc în zona Podului Suspendat din Parcul Nicolae Romanescu, iar capodoperele cinematografiei româneşti vor putea fi vizionate de pe unul din cele 400 de scaune amplasate pe malul lacului, stând pe iarba proaspăt tunsă, sau chiar din bărcile şi hidrobicicletele rezervate special pentru acest eveniment.