15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalServiciile medicale vor fi decontate în baza cardului naţional

Serviciile medicale vor fi decontate în baza cardului naţional

Serviciile medicale vor fi validate şi decontate, începând din 2015, doar în baza cardului naţional de sănătate, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, vineri, când a semnat contractul cu Poşta Română pentru distribuirea cardurilor către abonaţi.    
„Demarăm o nouă etapă pentru implementarea celui mai important proiect informatic al CNAS. Zilele acestea vor fi semnate contractele subsecvente şi, în maximum două săptămâni, cardurile vor pleca spre asiguraţi. Din anul 2015, serviciile medicale vor fi validate şi decontate doar în baza cardului naţional de sănătate“, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit Mediafax.
Poşta Română va distribui la nivel naţional, în următorii patru ani, aproximativ 13,6 milioane de carduri de asigurări sociale de sănătate, potrivit contractului-cadru încheiat vineri, arată un comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Preţul unitar al serviciilor de distribuire a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este de 2,74 lei/trimitere poştală cu confirmare de primire, la care se adaugă TVA.
Poşta Română va livra cardurile naţionale cu confirmare de primire, în termen de 20 de zile de la preluare, la locuinţa fiecărui asigurat pentru care a fost emis cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, în baza cărţii de identitate şi a semnăturii de primire.
În cazul în care asiguratul nu va fi găsit de către distribuitor, după ce acesta va face dovada că a mers la domiciliul asiguratului de două ori pentru a preda personal destinatarului cardul de sănătate, distribuitorul va returna cardul de sănătate la sediul casei de asigurări în termen de zece zile ulterioare termenului afectat livrării.
După acest termen, asiguratul îşi poate ridica propriul card de sănătate de la casa de asigurări în evidenţa căreia se află.
În lunile septembrie şi octombrie vor fi distribuite cardurile tipărite pentru 12,5 milioane de asiguraţi, arată oficialii CNAS. În următorii patru ani va continua tipărirea şi distribuirea cardurilor pentru persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani şi/sau vor dobândi calitatea de asigurat.

Cum poate fi folosit cardul național
de sănătate

Cardul va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistemul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, fiecare persoană care se prezintă la medic va trebui să aibă asupra sa cardul de sănătate.
„Cardul va fi trecut prin cititorul de card din cabinetul medicului, iar pacientul își va introduce codul PIN. Medicul, numai cu acordul pacientului, va înscrie pe card eventualele boli grave – cum ar fi cancer, diabet, fie transplant de organe. Prin cardul național de sănătate se va verifica efectuarea serviciilor medicale de către furnizorii acestor servicii“, a declarat vineri, pentru
Agerpres, președinta Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă. Cardul poate fi folosit atât la medicul de familie, cât și la un specialist sau în spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS