12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjScandalul reabilitării Primăriei Târgu Jiu s-a lăsat cu un dosar penal şi cu o anchetă internă

Scandalul reabilitării Primăriei Târgu Jiu s-a lăsat cu un dosar penal şi cu o anchetă internă

Scandalul reabilitării faţadei sediului Primăriei Târgu Jiu s-a lăsat nu numai cu un dosar penal de abuz în serviciu în care au fost reţinute trei persoane, ci şi cu o anchetă internă. Aceasta a fost dispusă de edilul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, care doreşte să stabilească exact ce s-a întâmplat în cazul lucrărilor la sediul instituţiei pe care o conduce şi, dacă se impune, luarea de măsuri administrative în legătură cu posibilii vinovaţi. Monica Vlădoianu, consilier la Direcţia pentru Cultură Gorj, acuzată de abuz în serviciu, Orzan Mihaela, consilier la Primăria Târgu Jiu, reţinută pentru abuz în serviciu, și arhitectul Iulian Cămui, acuzat de favorizarea infractorului, sunt acuzaţi că au facilitat prin avize efectuarea de lucrări de construcție fără respectarea prevederilor legale, la o clădire monument istoric, respectiv la sediul Primăriei Târgu Jiu.

Sunt vizate Serviciile Investiţii şi Urbanism

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu Jiu, ancheta internă vizează personalul de la Serviciile Urbanism şi Investiţii, care a avut legătură cu acordarea lucrării şi obţinerea avizelor necesare. „Facem verificări interne ca să vedem exact care este situaţia şi vom lua măsuri conform legii. Şi aşteptăm ca organele abilitate să aibă primele decizii, în funcţie de care, de asemenea, vom lua şi noi măsurile noastre“, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Renovarea faţadei clădirii sediului Primăriei Târgu Jiu a costat 200.000 de lei, finanţarea fiind alocată din bugetul local. Întrucât imobilul este monument istoric şi are o vechime de peste 80 de ani, a fost necesară obţinerea de avize de specialitate de la Direcţia de Cultură Gorj. „Este vorba de lucrări de restaurare la faţade, desfacerea şi refacerea tencuielilor, sunt finisajele exterioare care intră, de asemenea, în renovare, se face restaurarea ornamentelor, se lucrează la tâmplăria exterioară cu finisaje cu tot. Avem toate acordurile obţinute de la Direcţia de Cultură. Practic, este o renovare care era cât se poate de necesară, va fi şi o renovare a soclului, se vor înlocui şi câteva uşi exterioare. Va fi montată altă instalaţie de iluminat, care să pună în valoare sediul instituţiei“, a precizat Ramona Evulescu, la puţin timp de la începerea lucrărilor, în luna august.

Şi totuşi au fost probleme cu avizele…

În dosarul reabilitării sediului Primăriei Târgu Jiu au fost reţinute trei persoane, anchetatorii dorind să afle dacă mai sunt şi alţi funcţionari implicaţi în cauză.
„Trei persoane din Târgu Jiu, bănuite că prin diferite activități ilicite ar fi facilitat efectuarea de lucrări de construcție fără respectarea prevederilor legale, la o clădire monument istoric, au fost reținute în această seară (joi seară – n.r.). Polițiștii gorjeni cercetează două dintre persoanele în cauză pentru abuz în serviciu. Astfel, una dintre acestea (Monica Vlădoianu – n.r.) ar fi eliberat un aviz fără respectarea prevederilor legale aplicabile în cazul clădirilor monument istoric și nu ar fi anunțat organele abilitate în legătură cu neregulile constatate. Cealaltă persoană (Mihaela Orzan), cercetată pentru abuz în serviciu, este bănuită că ar fi demarat lucrări de construcție la clădirea monument istoric, fără a efectua demersurile necesare în vederea obținerii autorizării, deși cunoștea necesitatea actului în cauză, ulterior încercând să intre în legalitate prin obținerea unei autorizații de construire. De asemenea, a treia persoană (arhitectul Iulian Cămui – n.r.) este cercetată pentru favorizarea infractorului, acesta fiind bănuită că ar fi îngreunat activitatea investigativă în cauză prin întocmirea de documente care atestau împrejurări nereale referitoare la situația lucrărilor efectuate, încercând astfel să creeze o aparență de legalitate a lucrărilor efectuate“, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Cei trei au fost prezentaţi vineri pentru arest preventiv, dar instanța a dispus eliberarea acestora sub control judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS