5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProcurora Elisabeta Ponea a rămas cu reputația „nereperată“

Procurora Elisabeta Ponea a rămas cu reputația „nereperată“

Acuzată de fostul procuror Eugen Iacobescu că l-ar fi favorizat pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, procurora Elisabeta Ponea (foto) de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii apărarea reputației profesionale, însă, în final, și-a retras cererea și a rămas cu reputația „nereperată“. În schimb, Consiliul a stabilit că… „s-ar impune efectuarea unor cercetări penale de către organele judiciare competente“ față de procurora Elisabeta Ponea.

Procurorul Eugen Iacobescu este cel care, în anul 2011, pe când lucra la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a instrumentat dosarul penal în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost cercetat pentru tentativă de omor. În timpul cercetărilor, acest dosar, dar și unul de evaziune fiscală au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ocazie cu care procurorul Iacobescu a făcut scandal. „Nu am primit nici o dispoziţie prin care mi se lua dosarul. În momentul în care o voi primi, voi solicita intervenţia CSM-ului. De ce nu au preluat cei de la Curtea de Apel Craiova ancheta de la început şi îmi iau dosarul acum, când este aproape de finalizare? Am să contest decizia. Nu mi se pare corect ca, după un an de muncă, să mi se ia dosarul. Până acum s-a tot vorbit că justiţia din Olt nu-şi face treaba. Acum, când am demonstrat că ne-o facem, că eu, personal, am încercat să demonstrez vinovăţia lui Bercea, mi se ia dosarul“, declara Eugen Iacobescu în martie 2011.
După acest episod, pentru că dăduse presei o serie de informații „picante“ din dosarul în care Bercea Mondial era cercetat, Iacobescu a intrat în atenția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar, în februarie 2012, Consiliul l-a sancționat cu mutarea disciplinară timp de trei luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Ulterior, Iacobescu s-a întors la Olt, iar, în octombrie 2013, plenul CSM a respins cererea procurorului pentru acordarea avizului anual pentru menținerea în funcție după împlinirea vârstei de 65 de ani, astfel că acesta a fost nevoit să se pensioneze.
În mai, anul acesta, Bercea a fost condamnat definitiv la opt ani și nouă luni de pușcărie în dosarul instrumentat inițial de procurorul Eugen Iacobescu.

Iacobescu, atac penal la Elisabeta Ponea

În iulie, anul acesta, la o emisiune televizată, Eugen Iacobescu a acuzat-o direct pe Elisabeta Ponea că, în 2011, când era procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a implicat în „albirea“ lui Bercea Mondial, acesta fiind și motivul pentru care i-a luat dosarele pe care le instrumenta. „Doamna Ponea Elisabeta mi-a luat dosarul. Mi s-a spus să îl scot de sub urmărire penală pe Bercea Mondial și am zis că nu vreau să intru în pușcărie“, a susținut Iacobescu în emisiune.
Pe 28 iulie, Elisabeta Ponea a cerut CSM apărarea reputaţiei profesionale faţă de acuzațiile aduse de fostul procuror Eugen Iacobescu, „afirmaţii de natură să îi aducă grave atingeri reputaţiei profesionale şi să îi afecteze independenţa şi imparţialitatea în exercitarea funcţiei“, se arată într-un raport întocmit de Consiliu. În susţinerea cererii, procurora Ponea a arătat că Iacobescu a afirmat că „doamna Ponea Elisabeta i-ar fi impus să dispună scoaterea de sub urmărire penală a lui A. F., că a primit personal documente clasificate în cauza ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare de bani privind pe acelaşi A.S. (Anghel Sandu – n.r.), documente dispărute din dosar ulterior, că i-ar fi impus procurorului Iacobescu Eugen întreruperea percheziţiilor efectuate la acelaşi A. S.“.
Inspecția Judiciară din cadrul CSM a analizat cererea Elisabetei Ponea și a constatat că nu e de competența Consiliului să stabilească dacă aceste acuzații sunt reale sau nu, pentru că… ar fi de natură penală. „Analizând afirmaţiile formulate de Iacobescu Eugen, constatăm că acestea se referă în mod clar la un ansamblu de fapte care, dacă ar fi reale, ar putea constitui infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului prevăzute de art. 248 şi 264 din Codul penal în vigoare la data presupuselor fapte. În consecinţă, pentru a se putea concluziona cu privire la respectivele fapte, s-ar impune efectuarea unor cercetări penale de către organele judiciare competente, verificările de competenţa Inspecţiei Judiciare nefiind de natură să stabilească adevărul judiciar cu privire la fapte de natură penală“, susține CSM în raportul privind cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de Elisabeta Ponea.
Pentru aceste motive, Inspecția Judiciară a ajuns la concluzia că, „afirmaţiile emise de Iacobescu Eugen, în ansamblul lor, tind să demonstreze nu săvârşirea vreunei abateri disciplinare sau a vreunei conduite ce încalcă deontologia profesională a magistraților ci, în mod clar, săvârşirea unor infracţiuni astfel că, din această perspectivă cererea de apărare a reputaţiei este lipsită de obiect şi ar trebui respinsă ca atare“.
Nu a mai fost însă nevoie ca CSM să respingă cererea procurorei Ponea, pentru că acesta și-a retras cererea pe 5 august.
Prin Hotărârea nr. 924/26.08.2014, plenul CSM a luat act de retragerea cererii de apărare a reputaţiei profesionale formulate de Elisabeta Ponea.

CSM nu știe încă dacă va sesiza Parchetul

Întrebați ce se întâmplă de acum înainte, reprezentanții CSM au precizat pentru GdS că nu pot spune deocamdată dacă va urma o sesizare privind comiterea unor fapte de natură penală. „Potrivit Codului de Procedură Penală există mai multe căi de sesizare a organelor de cercetare penală, printre care și sesizarea din oficiu. În acest moment nu putem spune dacă Consiliul Superior al Magistraturii are intenția de a sesiza organele de cercetare penală“, a precizat judecătoarea Florica Pantazi, purtătoarea de cuvânt a CSM.
Am încercat să aflăm ce ne poate spune procurora Elisabeta Ponea despre această situația, însă fără succes. Procurora Tena Tulitu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a precizat că Elisabeta Ponea este în concediu până la jumătatea lunii septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS