17.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocal31 mai - Ziua Mondială fără Tutun

31 mai – Ziua Mondială fără Tutun

Tutunul ucide aproape jumătate din utilizatorii săi. Numărul deceselor cauzate de tutun  este de 100 de milioane în secolul XX. Dacă tendinţele actuale continuă, se va ajunge până la un miliard de decese în secolul XXI.  
Actualmente fumează circa 1.3 miliarde de locuitori  din populaţia de 7 miliarde a globului, adică în medie 18.6%, iar în  Europa 29 %.
Se estimează că aproape 80% dintre fumători trăiesc în ţări cu venituri mici şi medii. La nivel  global consumul produselor din tutun este în creştere, deşi se înregistrează anumite scăderi în unele ţări cu venituri relativ ridicate.
Tutunul produce în prezent aproximativ 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi foşti  utilizatori, iar mai mult de 600 000  sunt nefumători expuşi fumatului pasiv (dintre care 28% erau copii în 2004), astfel că fără aplicarea unor măsuri urgente, numărul deceselor ar putea creşte anual la peste opt milioane până în 2030.
Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) bazat pe analiza statisticilor de mortalitate din 2004 sugerează că circa 12% din totalul deceselor pot fi atribuite fumatului, procentul fiind în general mai mare pentru bărbaţi decât pentru femei. Dintre regiunile OMS, regiunile cu valorile cele mai mari ale ratelor de mortalitate  datorată fumatului sunt regiunile EURO şi Americile cu 16 %.
La nivel global, proporţia deceselor atribuite fumatului ditre decesele prin boli cardiovasculare este mai mare în rândul adulţilor tineri; astfel, la grupa de vârstă 30 – 44 ani,  38% dintre decesele prin boală cardiacă ischemică, dar şi 71% din decesele de cancer pulmonar şi 42% din totalul bolilor cronice pulmonare obstructive au fost atribuite consumului de tutun.
Recentul studiu privind situaţia fumatului la adulţi la nivel global (Global Adult Tobacco Survey –GATS,  pentru România în 2011 indică o prevalenţă a fumatului de 26,7% (4.85 milioane) şi din  37,4%  la bărbaţi faţă de 16,7% la femei, ceea ce relevă un anumit progres faţă de prevalenţa de 30,0 %  înregistrată în 2007.  

Raportul GATS România 2011 menţionează, dincolo de progrese, etapele încă necesare pentru  aplicarea FCTC în domeniile protejării persoanelor de fumul de tutun şi al interdicţiilor privind publicitatea, promovarea şi de sponsorizarea tutunului.
Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun 2014  care are ca temă ”Accize mai mari la tutun mai putine decese şi boli!”, Organizaţia Mondială a Sănătăţii alături de partenerii săi face apel la statele lumii pentru a creşte taxele/accizele la tutun.
Cercetările demonstrează ca practicarea de taxe/accize mai mari sunt eficiente în reducerea fumatului în rândul persoanelor cu venituri mici şi de asemenea în prevenirea fumatului la tineri. Creştera accizelor determină  o creştere a preţului la tutun cu 10% şi o scădere a fumatului cu aproximativ 4% în ţările cu venituri mari şi cu până 8% în ţările cu venituri mijlocii şi medii.
Obiectivul general al OMS este de a contribui la protejarea generaţiilor prezente şi viitoare, nu numai din punct de vedere al consecinţelor medicale, dar şi al celor sociale, de mediu şi economice datorate consumului de tutun dar şi a fumatului pasiv.
Agenţia Naţională Antidrog se alătură OMS în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun prin activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare în mediul şcolar, sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi.

În judeţul Dolj aceste activităţi sunt organizate de: Asociaţia Studenţeasca Amicus;  Centrul Regional de Prevenire,  Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj;  Direcţia de Sănătate Publică Dolj;  Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj;  Societatea Studeţilor Medicinişti Craiova, Societatea Studentilor Farmacisti, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie Craiova, Primăria Craiova după cum urmează:

– Intersecţii rutiere: – Zonele Institut, Agronomie, Billa, Spitalul Nr.1; vineri 30.05 orele 9,00-11,00 – voluntari de la Asociaţia Studenţească Amicus şi  Societatea Studenţilor Medicinişti Craiova Societatea Studentilor Farmacisti  vor oferi un măr pentru o ţigară conducătorilor auto şi participanţilor la trafic.
– Conferinţă de presă:  Sediul DSP Dolj ; vineri 30.05, ora 12.00
– Activităţi sportive: Cros – Parcul Romanescu; sâmbătă 31.05, ora 12.00
– Determinari parametrii respiratorii: Mall Electroputere; sâmbătă 31.05, orele 15.00 – 18.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS