10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCampanie de prevenire a furturilor, organizată în judeţul Olt

Campanie de prevenire a furturilor, organizată în judeţul Olt

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) desfăşoară până în luna septembrie a acestui an, la nivelul întregului judeţ Olt, campania de prevenire a furturilor din locuinţe, de şi din auto şi a tâlhăriilor. Campania, desfăşurată sub deviza „Infractorii de te pot cunoaşte mai bine decât crezi!”, se înscrie în prioritatea stabilită la nivel naţional „Prevenirea furturilor”. La activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestei campanii vor participa poliţiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, precum şi poliţişti din structurile de ordine publică şi proximitate din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt.

Grupul ţintă este constituit din proprietarii de locuinţe şi de autoturisme, precum şi de celelalte categorii de persoane vulnerabile, potenţiale victime ale tâlhăriilor. Poliţiştii vor acţiona, cu precădere, în zonele unde au fost sesizate într-un număr mai mare astfel de fapte. În cadrul campaniei se vor organiza activităţi de informare în rândul reprezentanţilor asociaţiilor profesionale, al angajaţilor unor instituţii sau societăţi de transport, asociaţiilor de femei, în parcuri, zone comerciale şi şcoli.

Mesajele cu recomandări preventive vor fi transmise prin intermediul materialelor de promovare a campaniei –  afişe, clip video şi spot audio-video, precum şi prin difuzarea unor mesaje specifice pe reţelele de socializare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS