10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalConstantin Brâncuşi, omagiat la cel mai important eveniment cultural din Spania

Constantin Brâncuşi, omagiat la cel mai important eveniment cultural din Spania

Prefectura oraşului Madrid a organizat ieri Noaptea Cărţilor, eveniment în cadrul căruia a avut loc prezentarea cărţii „Antologia Poetica”, de Hector Martinez Sanz. Cartea este dedicată sculptorului român Constantin Brâncuşi şi reuneşte poeme pe care autorul le-a scris în ultimii opt ani şi care au ca principală temă opera lui Brâncuşi. Prezentarea, organizată de Prefectura Madridului în colaborare cu Mundi Book Ediciones, s-a desfăşurat la Librăria Le din capitala Spaniei. La cererea organizatorilor, coperta cărţii a fost realizată de un alt artist român, Bogdan Ater, care a folosit imaginea lucrării „Pasărea în zbor”, pentru a face o paralelă între artă şi poezie.

Hector Martinez Sanz a primit Premiul Institutului Cultural Român (ICR) 2010 la Madrid pentru cartea Pentagono (Editura Niram Art), care prezintă o viziune inedită despre operele a cinci mari personalităţi ale artei şi culturii universale, care s-au născut în România: Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Emil Cioran şi Tristan Tzara.

Noaptea Cărţilor este cel mai important eveniment cultural din Spania. În fiecare an, pe data de 23 aprilie, muzeele, centrele culturale şi sălile de teatru din principalele oraşe spaniole sunt deschise toată noaptea. Cu prilejul evenimentului sunt organizate prezentări de carte, recitaluri de poezie și dezbateri pe teme culturale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS