14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDin cei 29.409 şomeri doljeni, 48 şi-au găsit un loc de muncă

Din cei 29.409 şomeri doljeni, 48 şi-au găsit un loc de muncă

http://www.youtube.com/watch?v=c5dxwz4pAIQ

\n

Sute de persoane de toate vârstele, aflate în căutarea unui job, au venit vineri la Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Cele mai multe joburi oferite au fost pentru cei cu studii medii. În urma selecţiei şi intervievării, 48 de persoane au fost angajate pe loc, dintre care trei absolvenţi de studii superioare. Lipsa experienţei în muncă, pe de o parte, şi vârsta celor aflaţi în căutarea unui serviciu, pe de altă parte, au fost principalele probleme de care s-au lovit şomerii în momentul intervievării.

Încă de la ora 9.00, când s-a dat startul Bursei generale a locurilor de muncă, sute de persoane aşteptau în faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova. Majoritatea celor care îşi caută un loc de muncă sunt trecuţi de prima tinereţe, oameni care trăiesc din şomaj sau care nu mai primesc nici un fel de indemnizaţie, trăind din veniturile celorlalţi membrii ai familiei. Cei mai mulţi participanţi la Bursa locurilor de muncă căutau un serviciu stabil şi un salariu decent. „Am muncit timp de 25 de ani ca lăcătuş mecanic, iar această meserie se pare că nu mai are căutare. Astăzi am depus CV-ul la doi angajatori, însă rămâne de văzut dacă voi fi contactat. Îmi caut de muncă de peste un an, fapt ce mă face să cred că în cazul meu este vorba de vârstă. Nici măcar anii de muncă nu mai contează, în momentul în care spun că am peste 40 de ani… În perioada cât am primit indemnizaţie de şomaj m-am înscris la cursuri de recalificare. Am urmat un curs de vânzător comercial, în speranţa că voi avea mai mult succes să îmi găsesc ceva de lucru“, a spus Marian V., de 45 de ani, din Craiova. În aceeaşi situaţie este şi Maria C., de 46 de ani, din Craiova. Femeia a lucrat timp de 20 de ani la Electroputere, iar de opt ani îşi caută de lucru, însă fără succes. Nici tinerii prezenţi la Bursa locurilor de muncă nu s-au arătat prea încrezători. „Sunt absolvent de liceu. Îmi caut de muncă de aproximativ un an, fără succes însă. Am trimis nenumărate CV-uri, am fost chemat la interviuri, am primit promisiuni că urmează o perioadă de training, însă nimeni nu m-a mai chemat ulterior. Angajatorii caută oameni cu experienţă, nu vor să-şi consume timpul şi banii pentru formarea noastră, a tinerilor fără experienţă. Nici astăzi nu am avut prea mult succes. Am depus CV-ul la câteva firme, însă mi-au spus că nu corespund profilului pe care îl caută, fie nu am studii superioare, fie nu am experienţă. Salariul contează mai puţin în acest moment, sunt dispus să învăţ, vreau să mă recalific pentru a avea un loc de muncă stabil“, a spus Vlad Mitran, de 19 ani, din Craiova.

49 de agenţi economici au nevoie de personal

Potrivit reprezentanţilor AJOFM Dolj, la Bursa generală a locurilor de muncă au participat 49 de agenţi economici, din cei 243 contactaţi. „Participanţilor le-au fost oferite 814 locuri de muncă, dintre care 20 pentru persoanele marginalizate social. 1.037 de doljeni au fost prezenţi la această bursă. Dintre aceştia, potrivit datelor oferite de agenţii economici prezenţi, 396 de persoane au fost selectate în vederea angajării. iar 48 au avut şansa să fie angajate pe loc, dintre care trei persoane cu studii superioare“, a precizat Alina Ghercioiu, purtător de cuvânt la AJOFM Dolj. Potrivit ultimei raportări, realizate la sfârşitul lunii februarie, rata şomajului în judeţul Dolj este de 10%, corespunzătoare unui număr de 29.409 de şomeri, dintre care doar aproximativ 6.000 sunt indemnizaţi.

Cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt în domeniul construcţiilor

Sunt firme care au scos la concurs la Bursa locurilor de muncă chiar şi zeci de posturi: SC Recon SA – 32 de posturi (zece pentru dulgheri, zece de montatori pereţi şi plafoane, două de geamgiu, cinci de lăcătuş construcţii metalice, cinci de pavator), SC CIVITAS – 20 de locuri de muncă (agenţi de securitate şi paznici), SC GMC Activ (zece locuri de betonist, zece de lăcătuş, cinci de asfaltator, cinci de betonist, cinci de montator pereţi şi plafoane), SC Modexim – 40 de locuri de muncă pentru confecţioneri textile şi muncitori necalificaţi, SC Docara – 30 de locuri de muncă, SC Peter – 60 de locuri de muncă (ambalatori), SC Comdata – 30 de locuri de muncă (operatori introducere, validare şi prelucrare date etc.).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS