La Atena, în cadrul Societăţii Culturale Balkania Contemporană, s-a înfiinţat recent primul Studio de Teatru Profesionist din Diasporă, iar primul spectacol a fost în decembrie, cu premiera „Conu Leonida faţă cu reacţiunea“, în limba română. Preşedinta societăţii Balkania Contemporană, scriitoarea Monica Săvulescu-Voudouri, într-un interviu acordat la Atena în exclusivitate pentru GdS, a afirmat că în prezent pregăteşte montarea unui spectacol, în limba greacă, din opera marelui Marin Sorescu, „La lilieci“, şi că ar dori să viziteze casa memorială de la Bulzeşti şi locurile în care şi-a situat Sorescu personajele.
Monica Săvulescu-Voudouri este o scriitoare născută în România, stabilită dinainte de 1989 la Atena, după ce întâi emigrase în Olanda. A publicat cărţi în România, dar şi în alte ţări din Europa, printre care Olanda şi Belgia, fiind membră a uniunilor scriitorilor din aceste ţări, precum şi a celei din România. Este cunoscută în străinătate mai mult decât în România. În apartamentul său din Atena, Monica Săvulescu-Voudouri a declarat pentru GdS: „Eu nu am plecat din România ca să scriu în alte limbi, m-am considerat totdeauna un scriitor român. Numele meu n-a făcut valuri, nu am stat cu mâna întinsă doar, doar mă citesc criticii. Cei care m-au citit mi-au dat însă sentimentul că ăsta e drumul meu. Prin ţările prin care am umblat, am mai luat şi nişte premii literare, deşi şi acolo traducerea unui scriitor din Est, care nici nu dă buzna cu orice preţ să spună exact ce se vrea de la el, e o Golgotă. Mi-au fost traduse câteva cărţi. Apoi, cu uniunile de creaţie, dacă ai ce să scrii într-un dosar şi înaintezi dosarul acela la ei, ei te primesc. În Belgia, mi s-a jucat o piesă de teatru, deci am avut ce scrie în dosar. În Olanda, mi s-au tradus câteva cărţi, deci iarăşi am avut. Asta nu înseamnă însă că, dacă devii membru al unei uniuni a scriitorilor eşti acolo un talent consfinţit şi recunoscut, şi apari ca Agamemnon pe carul triumfal. Eu, de altfel, după ce am plecat spre Grecia nici nu m-am mai interesat dacă mi s-a mai prelungit sau nu statutul. Nu mai este pentru mine de nici un interes. Şi în Grecia mi s-au tradus nişte cărţi, dar aici chiar că nu m-am preocupat deloc să intru în vreo uniune de creaţie. Ceea ce m-a preocupat mai mult în ultimii ani a fost să-mi redobândesc locul în literatura română. Nu pot să explic din ce pricină anume. Am scris mult în ultima vreme, am publicat mult în ţară. Şi mai am câteva proiecte, cu care dau zor“.
Am fost totdeauna dependentă de un climat cultural
De aproape zece ani, Monica Săvulescu este președinta Societății Culturale Balkania Contemporană din Atena, asociaţie ce desfășoară o activitate de promotor cultural pentru comunitatea românilor din Vechea Eladă. „Ce m-a determinat s-o înfiinţez? Există o poezie extraordinară a lui Kavafis, «Oraşul». Ideea ei este că la orice plecare îţi iei după tine biografia. Eu la plecare (din România – n.r.) eram scriitor şi om de teatru. O asemenea biografie interioară nu poate fi schimbată de un spaţiu, de o adresă. Ce era să fac pe unde m-a dus emigraţia? Banii nu m-au făcut niciodată fericită, ca să mă fi orientat asupra câştigării lor, să cumpăr de la mall-uri nu era idealul meu, să intru în politichie pe contra (vorbim de anii ‘85) mi s-a părut mărunt, deşi se puteau face la acea dată cariere pe această temă în Occident. Am fost totdeauna dependentă de un climat cultural, pe care, negăsindu-l, mi l-am construit ca pe un mozaic, din pietricele puse zi de zi una lângă alta. Un artist nu creează pentru el, are nevoie de public, de cineva care să vadă ce face. Un scriitor are nevoie de cititori. Şi, cred eu, toţi intelectualii autentici au nevoie, până la urmă, de un grup, căruia să i se adreseze. Eu am emigrat întâi în Olanda. Am reuşit să adun în jurul meu intelectualii români într-o fundaţie. Erau oameni valoroşi, care în cea mai mare majoritate nu se cunoşteau unul pe altul. Atmosfera de suspiciune era întreţinută deşi m-am convins că, de la un anumit grad de profesionalism şi talent, această întreţinere din afară nu mai funcţionează. Suspiciunea este altă formă de micime, de lipsă de anvergură şi de talent“.
„La Atena am descoperit o diasporă foarte interesantă, inedită, mixată…“
Aşa cum spuneam, Monica Săvulescu-Voudouri locuieşte în Grecia, la Atena. Despre diaspora din ţara sa de adopţie, aceasta ne-a declarat: „Aici am descoperit o diasporă foarte interesantă, inedită, mixată aş spune, români-greci sau greci-români, unii veniţi din România emigraţiei familiilor lor de acum câteva sute de ani, alţii plecaţi în România să facă studii şi întorşi cu soţia sau bărbatul români, alţii cu copiii trimişi la studii în România. Între Grecia şi România nu există doar o bună parte de istorie comună. Între Grecia şi România există şi acum un du-te vino de nedescris. Societatea Culturală Balkania Contemporană a pornit de la o carte a mea de portrete literare. Am scris două volume cu 44 de portrete literare ale acestor personaje de naţionalitate mixată. Oamenii nu se cunoşteau între ei, s-au descoperit în paginile cărţii. Şi şi-au exprimat dorinţa să se cunoască. Aceasta a fost şedinţa de constituire, ca să spunem aşa. Am descoperit, cu acest prilej, că dispunem de un mare potenţial creator. În treacăt fie spus, acest potenţial este desconsiderat în România, atunci când se fac referiri la diasporă. E de la sine înţeles că atunci când dintr-o ţară pleacă vreo câteva milioane, printre ei se găsesc şi intelectuali de elită, şi artişti, pictori, muzicieni, actori, scriitori. Am reuşit să-i adun pe cei din Grecia, spre binele meu şi al lor. Membrii activi, cam 100-120 de persoane, din patru generaţii. Ni s-au alăturat mulţi intelectuali şi studenţi greci şi de alte naţionalităţi din Balcani. Se pare că se simt bine la întâlnirile noastre“.
„Vreau să vin la Craiova Shakespeare Festival 2014 şi la Bulzeşti“
Societatea Culturală Balkania Contemporană nu are fonduri alocate pentru activităţi. Cum vă descurcați? La această întrebare, Monica Săvulescu a punctat: „Între eroism şi martiraj. Cu convingerea însă că poţi să ai oricâţi bani, dacă nu ai idei, tot degeaba. Noi însă nu avem deloc bani. Totul se face prin muncă voluntară. Şi ce se face: un atelier de traduceri literare, care scoate cărţi, un atelier de sociologie, care prezintă comunicate la congrese internaţionale, un club al cărţii, care discută cele mai recente apariţii din literatura română, din literatura greacă şi din literatura universală, un atelier de artă experimentală, care organizează expoziţii pentru artiştii tineri, câte patru cenacluri pe an, unde sunt prezentate rezultatele atelierelor. Şi, succesul nostru de ultimă oră, primul Studio de Teatru Profesionist din Diasporă, care a avut premiera în luna decembrie cu un spectacol Caragiale (…) Am debutat cu «Conu Leonida faţă cu reacţiunea» în limba română. Am avut, la patru reprezentaţii, peste 200 de spectatori. Se auzea pentru prima dată pe o scenă un text montat de oameni din Atena şi rostit în româneşte. Urmează să prezentăm această piesă şi în limba greacă. Pregătim «La lilieci» de Marin Sorescu (…) M-aş bucura să vin în acest an (2014) la Craiova, la Festivalul Shakespeare. Aş vrea să dau o fugă şi până la Bulzeşti. Cum spuneam, mă lupt cu adaptarea pentru scenă (şi pentru grupul meu de actori) a textelor din «La lilieci». E multă metafizică în acest text, care pare evocare folclorică. Nu e deloc aşa ceva, e înaltă filozofie. Şi mult rafinament artistic. Poate mi-ar oferi o dezlegare peisajul în care şi-a situat Sorescu personajele. Poate“.
Amiciţie cu Marin Sorescu
Monica Săvulescu a avut o relaţie specială cu marele Marin Sorescu: „L-am cunoscut pe Marin Sorescu din ţară, în anii noştri tineri. Era mai mare ca mine, dar lucram pe acea vreme la Contemporanul, eram critic de teatru şi ţin minte că la noi în redacţie şi-a citit prima dată piesa «Iona». Venise cu Ivasiuc şi după comentariile de rigoare am plecat toţi trei pe jos, de la fosta Casa Scânteii spre centru. Discuţiile de pe acest traseu de câteva ore au creat între noi doi o anume amiciţie, care s-a păstrat prin ani. Eu îl tratam pe el cu mult respect. Marin Sorescu mi s-a părut că m-a tratat totdeauna aşa cum trebuie tratat un om serios… Ne-am mai întâlnit mai apoi, după emigraţia mea, pe la congrese sau festivaluri de poezie. Noi rămăseserăm noi, deşi el se întorcea în România şi eu aveam altă adresă. N-am avut niciodată unul faţă de altul nici un moment de stânjeneală. El, glumeţul, putea la rândul lui să spună aşa cum spunea Marin Preda despre sine însuşi: «Domnule, eu sunt un om serios»“.
