11.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi morţi şi trei răniţi în drumul spre înmormântare

Doi morţi şi trei răniţi în drumul spre înmormântare

\n

O triplă tragedie s-a abătut peste o familie din Gorj. Doi verişori, care ajutau la funeraliile unchiului lor, au pierit într-un tragic accident rutier, petrecut pe raza comunei Plopşoru.

Două persoane, de 34 de ani, respectiv 16 ani, şi-au pierdut viaţa şi alte trei au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier petrecut ieri, în comuna gorjeană Plopşoru, satul Sărdăneşti. Un autoturism Skoda Octavia a intrat în plin într-un autocamion, impactul fiind devastator pentru cei cinci ocupanţi ai maşinii, toţi gorjeni. La volanul Skodei se afla un şofer, de 34 de ani, din Rovinari. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, conducătorul auto a pierdut controlul maşinii într-o curbă şi a pătruns pe contrasens, izbind un autocamion care circula regulamentar. Martorii susţin că şoferul Skodei a încercat să redreseze autovehiculul, însă starea carosabilului nu l-a ajutat deloc.

Şoferul autocamionului
a încercat să acorde primul ajutor

Pe şosea era un strat de zăpadă amestecată cu gheaţă, lucru ce a făcut şi mai grea misiunea de a stăpâni volanul. Şoferul autocamionului a declarat că a încercat să evite accidentul, dar nu a putut. „Veneam dinspre Turceni, mă ducem la Târgu Jiu să duc marfă. Cam de la 30-40 de metri am văzut că începe să se balanseze maşina, am pus frână, am redus la 20-30 de kilometri, a venit pe laterală, iar eu am încercat să intru în şanţ. El a venit cu laterala, a derapat. În stânga era un BMW şi a intrat direct în mine. Avea în jur de 60-70 la oră, dar vedeţi cum e pe jos drumul. Am sărit să dau ajutor, am sunat la 112, dar mai mult de atât…“, a declarat şoferul camionului, şocat decele întâmplate.

Scoşi dintre fiarele răsucite

În urma tragicului eveniment rutier, conducătorul auto, de 34 de ani, şi un pasager de 16 ani, din Plopşoru, verişor al şoferului, au murit pe loc. „Am încercat să resuscităm cele două victime aproximativ 45 de minute, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. S-a constatat decesul“, a declarat Sorina Guran, medic la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj. În maşină se mai aflau trei persoane, care au fost, de asemenea, rănite, ca urmare a impactului devastator între maşina în care se aflau şi autocamion. La faţa locului a fost trimis un echipaj de descarcerare şi mai multe ambulanţe ale SMURD. Pompierii au fost nevoiţi să taie fiarele maşinii pentru a le scoate dintre acestea pe victimele care se aflau în viaţă. Unul din cei trei răniţi se afla în stare mai gravă. Victimele, cu vârste între 16 şi 34 de ani, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul din Turceni, unde le-a fost acordată asistenţă medicală de specialitate. Medicii trebuiau să decidă ieri dacă, în urma evaluărilor, se impunea trimiterea vreunui rănit la alt spital.

Mergeau la cumpărături pentru
o înmormântare

Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Tragismul accidentului a fost cu atât mai mare cu cât cele cinci persoane participau la înmormântarea unei rude. În momentul producerii accidentului rutier, şoferul şi pasagerii se deplasau către un magazin din comună pentru a face cumpărături necesare înmormântării. Celor rămaşi la domiciliul mortului aproape că nu le-a venit să creadă că cei doi verişori au murit pe loc, iar ceilalţi pasageri ai maşinii, care plecaseră cu ei să îi ajute, au fost răniţi şi au ajuns pe patul de spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS