28.4 C
Craiova
sâmbătă, 9 august, 2025
Știri de ultima orăLocalInstanţa supremă decide azi dacă restituie dosarul la DNA, în procesul lui Dragnea privind fraudarea referendumului

Instanţa supremă decide azi dacă restituie dosarul la DNA, în procesul lui Dragnea privind fraudarea referendumului

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă azi dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, informează Agerpres. Azi, instanța se va pronunța pe cererile depuse la termenul din 6 decembrie 2013 de Liviu Dragnea, prin care acesta a solicitat ca dosarul său să fie restituit la Direcția Națională Anticorupție, pentru refacerea urmăririi penale.

Printre motivele invocate atunci de avocatul său, Marian Nazat, a fost și acela că procurorii i-au încălcat lui Dragnea dreptul la apărare deoarece nu i-au prezentat întreg materialul de urmărire penală. De asemenea, avocatul s-a plâns că Lucian Papici, procurorul de la DNA care a finalizat dosarul Referendumul, a fost lipsit de imparțialitate prin afirmațiile pe care le-a făcut în cadrul unui interviu, ceea ce arată că procurorul a dorit cu orice preț să-l trimită pe Liviu Dragnea în judecată.

Pe de altă parte, avocații celorlalți 74 de inculpați au cerut ca dosarul lor să fie disjuns de cel al vicepremierului, deoarece în opinia lor faptele acestor inculpați nu au legătură cu acuzațiile care i se aduc lui Liviu Dragnea, așa că ar trebui judecați separat de Liviu Dragnea. Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, mai precizează DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS