22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDosarul „Condescu“, analizat de Curtea de Apel din Craiova

Dosarul „Condescu“, analizat de Curtea de Apel din Craiova

Procurorii gorjeni care instrumentează dosarul penal al liderului de sindicat din minerit Marin Condescu nu vor ca viitorul proces să aibă loc la Târgu Jiu. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au solicitat Curţii de Apel din Craiova strămutarea cauzei la o altă instanţă din ţară în momentul în care dosarul va ajunge în faza de judecată. Principalul motiv invocat de anchetatori se referă la relaţia de rudenie existentă între Marin Condescu şi unul dintre angajaţii Tribunalului Gorj. Este vorba de Cristina Pavel, fiica sindicalistului. Tânăra este încadrată pe un post de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Gorj, iar procurorii consideră că în acest fel procesul nu s-ar derula în condiţiile prevăzute de lege. Magistraţii craioveni urmează să se pronunţe în perioada următoare în legătură cu cererea depusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Anchetaţi pentru spălare de bani

Dosarul în care preşedintele Clubului Pandurii, Marin Condescu, şi fostul vicepreşedinte al echipei, Viorel Temelescu, sunt acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Marin Condescu este acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani, iar Viorel Temelescu este urmărit penal pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. „În baza probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit faptul că suspectul, de 57 de ani, în perioada 2011-2013, în calitate de preşedinte al unui club sportiv ar fi împrumutat asociaţia sportivă cu sume de bani provenite din împrumuturi bancare contractate în nume personal, iar, ulterior, cu ocazia restituirii împrumuturilor acordate, acesta a beneficiat în mod necuvenit de sume de bani mai mari decât cele legale, întocmind în acest sens documente justificative nereale. Suspectul şi-ar fi însuşit în interes personal sume de bani care, totalizate, depăşesc cuantumul de 200.000 de lei, prejudiciind interesele financiare ale clubului sportiv. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au constatat faptul că suspectul, în anul 2011, având aceeaşi calitate, ar fi folosit alt înscris fals, denumit contract de cesiune, în baza căruia ar fi obţinut de la o unitate minieră efectuarea unor plăţi ilegale, în cuantum de peste 1.600.000 de lei, respectiv 900.000 de lei, sume de bani de care ar fi beneficiat clubul sportiv pe care îl conducea“, se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS