11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiştilor - UPDATE

Craiova: Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiştilor – UPDATE

Un bărbat prezentat astăzi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru confirmarea unui mandat european de arestare a evadat de sub escorta poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt. Este vorba despre Mugurel Helgiuc, de 27 de ani, din localitatea Drăgăneşti-Olt. Poliţiştii craioveni au declanşat operaţiunile de căutare şi încearcă să îl prindă pe tânărul fugit de sub escorta colegilor din cadrul IPJ Olt.


UPDATE (17:00) Reprezentanţii IPJ Olt au comunicat că Mugurel Helgiuc a fost ridicat în această dimineaţă din Drăgăneşti-Olt, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile austriece pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt comise pe teritoriul Austriei. Potrivit procedurii, după ce a fost reţinut, tânărul a fost dus de un echipaj de poliţişti la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru ca procurorii să emită pe numele urmăritului o ordonaţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Helgiuc urma să fie prezentat în faţa magistraţilor Curţii de Apel Craiova pentru confirmarea mandatului european de arestare, dar a reuşit să fugă de sub escortă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS