25.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPoveştile dramatice ale unor elevi de la CN „Elena Cuza“

Poveştile dramatice ale unor elevi de la CN „Elena Cuza“

Doi elevi de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ reuşesc să obţină rezultate bune la clasă în ciuda situaţiei financiare precare pe care o au acasă. În plus, au o stare de spirit foarte bună şi reuşesc să fie mereu un model pentru colegii lor, care au decis să organizeze o acţiune caritabilă pentru a le oferi sprijin financiar mai departe.

Ana Maria şi Alin sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova. Fata este la profil uman, iar băiatul este la real. Au fost remarcaţi de cadrele didactice şi de colegi pentru mult timp prin prisma rezultatelor.
„Fac parte din puţinii elevi care învaţă la toate disciplinele. Mediile la clasă sunt mereu peste 9. Sunt copii normali care au o scară de valori foarte bună. Situaţia financiară nu i-a dus în altă extremă. Şi sunt un model pentru tineri. Ei dau ultimul bănuţ pe o carte, nu pe o haină“, a precizat Roxana Crişu, coordonator programe educaţionale în cadrul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.
Eforturile pentru a frecventa cursurile sunt foarte mari. Provin din mediul rural, iar părinţii lor nu au locuri de muncă. În cazul Anei, tatăl a decedat în luna septembrie anul acesta. A rămas doar cu mama, care abia se descurcă de pe o zi pe alta. Tânăra a încercat să caute un sprijin la statul român. Şi şi-a depus dosarul pentru a beneficia de bursa „Bani de liceu“, în cuantum de 180 de lei pe lună. Ar fi folosit banii pentru a-şi achita o parte din cămin. Nu a reuşit să obţină acest venit din cauza legislaţiei.
„Au luat de la Casa de Pensii ajutorul de înmormântare, care este peste 2.000 de lei, şi a apărut ca venit. Şi în aceste condiţii a pierdut bursa. Asta e România!“, a spus un cadru didactic.

Discreţi în clase

Şi Alin are probleme acasă. „Tatăl său este bolnav. Nici unul dintre părinţi nu mai lucrează“, spun profesorii. Cu toate acestea, Alin reuşeşte să fie cu zâmbetul pe buze. Nu a dorit să arate niciodată colegilor suferinţa lui. Cea care a reuşit să-i descopere frământările a fost diriginta de la clasă, care, împreună cu colegii, a decis să strângă în mai multe rânduri bani pentru a-l sprijini.
„Banii au fost strânşi nu numai la nivelul clasei, ci şi la nivelul unităţii de învăţământ. De un an şi jumătate, elevii noştri s-au implicat activ în tot felul de activităţi caritabile. Ceea ce este de lăudat şi ceea ce am învăţat de la ei este că niciodată nu vin să spună care sunt beneficiarii, pentru a nu-i face să simtă că sunt în atenţie pentru situaţia financiară. Ceea ce este un lucru extraordinar“, a mai spus dascălul.
Poveştile celor doi adolescenţi au trecut de ceva vreme pragul unităţii de învăţământ. Au ajuns până la Universitatea din Craiova. De Sărbători vor să le facă o surpriză. În acest sens, elevii şi studenţii din Craiova au organizat ieri un spectacol caritabil la Facultatea de Agricultură şi Horticultură. Au fost prezentate cazurile elevilor, iar cei care au dorit să ajute au fost invitaţi să cumpere decoraţiuni de Crăciun. De asemenea, cei care vor să facă o bucurie celor doi liceeni pot face donaţii direct la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS