Acasă Local Un nou program de plecări voluntare la Ford

Un nou program de plecări voluntare la Ford

-

Angajaţii care doresc să părăsească fabrica auto din Bănie mai au circa trei săptămâni la dispoziţie să se înscrie pe listele de disponibilizări voluntare. Cine pleacă primeşte 24 de salarii compensatorii.

Ford a introdus un nou program de disponibilizări voluntare în unitatea de producţie de la Craiova, al treilea de acest gen. În anul 2012, Ford Craiova a iniţiat un program aparte de disponibilizări, prin care lăsa la latitudinea angajatului să părăsească benevol compania, contra unei sume importante de bani, reprezentând 24 de salarii compensatorii. În primul val al acestui program s-au înscris 400 de persoane pe listele de plecări voluntare întocmite în 2012, iar în prima parte a anului 2013 s-au mai înscris 100 de oameni care au dorit să renunţe la serviciul de la Ford. Dacă anul trecut, oficialii companiei spuneau că s-au înscris pe listele de disponibilizări voluntare în special cei aflaţi în prag de pensionare (care mai aveau unu-doi ani până la pensie), anul acesta au fost şi persoane mai tinere printre cei care s-au trecut voluntar pe liste, chiar şi persoane de pe linia de asamblare a autovehiculelor.

„Încă sunt oameni care vor să plece din fabrică“

Luna aceasta, compania a procedat într-un mod inedit. Potrivit unor surse, Ford a trimis la domiciliul angajaţilor scrisori prin care oamenii erau informaţi de existenţa acestui nou program de plecări voluntare şi că aceia care doresc să aplice o pot face în prima parte a lunii decembrie. Liderul sindical de la Ford, Ovidiu Cioroianu, a confirmat pentru GdS transmiterea scrisorilor la domiciliul unora dintre angajaţi. „Au primit scrisori acasă acei angajaţi care se aflau în şomaj tehnic. În general, încă sunt oameni care vor să plece acasă prin acest program“, a spus Ovidiu Cioroianu. În general, cei aflaţi la câţiva ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare doresc să se retragă din cadrul companiei.
Ieri s-a reluat lucrul în Secţia de Vehicule, după câteva zile de şomaj tehnic, după ce luni au revenit la muncă lucrătorii de la Secţia de Motoare. Pe parcursul săptămânii trecute, aceşti angajaţi ai Ford au fost în şomaj tehnic şi tot atunci au primit scrisorile la domiciliu. Volumul de producţie a rămas, în medie, la 370 de autovehicule B-Max pe zi şi circa 1.000 de motoare în acelaşi interval. La Secţia de Vehicule se lucrează într-un singur schimb, iar la cea de Motoare – în două schimburi.

Ford a confirmat existenţa programului de plecări voluntare

Oficialii Ford România au confirmat, pentru GdS, existenţa unui nou program de plecări voluntare la Craiova. Ei au mai spus că acest nou program se va finaliza pe 11 decembrie, dar nu au precizat câte persoane s-au înscris până acum pe listele de disponibilizări voluntare. O astfel de modalitate prin care se încearcă diminuarea schemei de personal fără a disponibiliza efectiv oamenii împotriva voinţei lor a venit ca urmare a diminuării cererii de vehicule pe piaţa europeană. „Un astfel de program pe care Ford l-a mai desfăşurat şi în trecut este o reacţie firească, apărută din cauza situaţiei precare de pe piaţa de autovehicule din Europa“, au mai spus oficialii Ford.
Reprezentanţii Ford mai susţin că programe de acest gen, în care angajaţii se trec singuri pe liste de disponibilizări, se regăsesc în ţările Europei în mai multe industrii, şi nu doar în industria auto.
Fabrica Ford de la Craiova mai are aproximativ 4.000 de angajaţi.
Numărul celor care au plecat de la fabrica de autovehicule din Craiova este similar cu numărul de angajări efectuate de companie de la preluarea uzinei din Bănie şi până în prezent. Dacă au plecat până acum aproximativ 500 de angajaţi, care au primit câte 24 de salarii compensatorii, alţi circa 600 de oameni au fost angajaţi.
Prin contractul de privatizare încheiat cu statul român în 2008, timp de patru ani de la preluarea fostei fabrici Daewoo, Ford nu avea voie să disponibilizeze personal.

ȘTIRI VIDEO GdS