22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalReclamă sfruntată

Reclamă sfruntată

\n

Persoana fizică Lia Olguţa Vasilescu împroaşcă locuitorii Craiovei cu noi mesaje publicitare. Reclamele sunt afişate pe panourile societăţii New Age Advertising Agency SRL, cele mai multe situate pe bulevardul Calea Bucureşti, cea mai circulată arteră a municipiului.

În apropierea blocului S200, inteligenţa trecătorului este provocată brusc de o statistică devastatoare: „5.000 de locuri de muncă create în ultimele 14 luni. Promisiune onorată. Lia Olguţa Vasilescu“. Ca şi hârtia, statistica suportă orice. Informaţiile prezentate sunt greu de verificat, iar cetăţeanul de rând poate înghiţi o reclamă mincinoasă pe nemestecate. Redactorii GdS au solicitat deja primăriei să precizeze câte noi locuri de muncă au fost create în Craiova ca urmare a măsurilor luate de municipalitate, care sunt acele măsuri, în ce domenii au apărut locurile de muncă şi care era rata şomajului la sfârşitul lunii octombrie 2013. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj, la sfârşitul lunii octombrie 2013, rata şomajului la nivel de judeţ era de 9,03%, corespunzătoare unui număr de 26.500 de şomeri. În septembrie erau înregistraţi 16.000 de şomeri, rata şomajului fiind de 5,47%.

Cum citim reclamele Olguţei

Alt mesaj publicitar se referă la linia de tramvai. „Se reface linia de tramvai, după 26 de ani. Promisiune onorată. Lia Olguţa Vasilescu. Termen de execuţie: 1 an şi 8 luni“. Un  trecător neavizat ar putea fi repede înşelat de mesajul reclamei. Acesta este tipul de reclamă prin adăugire. Evident, se modernizează linia de tramvai. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, valoarea totală fiind de 35,2 milioane de lei (7,9 milioane de euro), cea mai mare parte a fondurilor provenind de la UE. Proiectul a fost depus pe 14 februarie 2012, adică înainte cu patru luni ca Olguţa Vasilescu să fie aleasă primar. La informaţia adevărată (refacerea liniei de tramvai), a fost adăugat textul „Promisiune onorată. Lia Olguţa Vasilescu“, lăsând craiovenilor impresia greşită că primarul actual este cel care a iniţiat, depus şi câştigat proiectul modernizării liniei de tramvai, cu fonduri UE. Un alt mesaj afirmă: „Am început lucrări de canalizare şi apă în patru cartiere! Romaneşti, Bariera Vâlcii, Catargiu, Brestei. Termen de execuţie: 2 ani. Promisiune onorată. Lia Olguţa Vasilescu“. Acesta este un tip de reclamă prin omisiune. Evident, pe timpul actualei administraţii, Compania de Apă Oltenia (CAO) SA a început lucrările la sistemele de apă şi canalizare în cartierele amintite. Ce nu precizează reclama este că acest proiect derulat tot cu fonduri UE a fost iniţiat în anii trecuţi. În fine, într-un alt mesaj se scrie că „Aşa arată noul adăpost canin“. Este vorba despre controversatul adăpost canin de la Pod Breasta, ale cărui rezultate craiovenii le pot vedea singuri.
În încheiere, atragem din nou atenţia asupra modului în care Lia Olguţa Vasilescu a ales să deruleze această campanie de imagine, care ne face să ne gândim că primarul s-a prăbuşit în sondaje. GdS a solicitat primăriei să precizeze cât a costat campania de imagine a primarului, prin panourile stradale ale firmei New Age. Reprezentanţii societăţii susţin că Lia Olguţa Vasilescu a încheiat contractul pe persoană fizică. Evident, primarul s-ar putea prevala de acest lucru pentru a refuza solicitarea GdS, dar nu credem că ar vrea să să-şi strice imaginea dovedind că are ceva de ascuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS