26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalLocalităţile Giurgiu şi Ruse cooperează pentru construirea unui drum cu fonduri europene

Localităţile Giurgiu şi Ruse cooperează pentru construirea unui drum cu fonduri europene

Oraşul Giurgiu şi localitatea bulgară Ruse vor construi un drum în cadrul Coridorului 9 de transport paneuropean, un proiect în valoare totală de 6,790 milioane de euro care va fi implementat într-o perioadă de 30 de luni, informează Mediafax.ro citând agenţia bulgară de ştiri Novinite.com. Potrivit sursei citate, partea română a început ieri lucrările, în timp ce partea rusă le va demara în curând. Proiectul, intitulat „Îmbunătăţirea accesului Euroregiunii Giurgiu-Ruse la Coridorul 9 de transport paneuropean” este implementat în cadrul Programului de cooperare la frontieră România-Bulgaria pentru perioada 2007-2013. Proiectul vizează să îmbunătăţească infrastructura de transport şi să optimizeze coordonarea traficului rutier în zona de frontieră.

În cadrul proiectului, Podul peste Dunăre va fi conectat cu partea centrală a localităţii Giurgiu, iar Bulevardul Tutrakan din Ruse, care asigură legătura cu podul, va fi refăcut. Sunt prevăzute, de asemenea, construirea unor birouri vamale, reconstruirea şi reabilitarea reţelelor de utilităţi şi repararea şi extinderea suprafeţei drumului. Un sistem de colectare, procesare şi schimb de informaţii va fi, de asemenea, dezvoltat, acesta având rolul de a facilita un mai bun management al traficului rutier, vizând prevenirea blocajelor în trafic şi a accidentelor rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS