16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMagazine prădate de minori

Magazine prădate de minori

http://www.youtube.com/watch?v=LDrqtLPiQmw

Patru minori din Craiova sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor furturi din magazine, una dintre „loviturile“ lor fiind surprinsă de camerele de supraveghere ale unei farmacii de pe Calea Bucureşti din Craiova, de unde au sustrassuma de 710 lei.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, joi, poliţişti de la Secţia 2 i-au identificat şi prins pe fraţii Ion A. şi Viorica A., de 10, respectiv 13 ani, şi pe doi verişori ai acestora, Florentina M., de 12 ani, şi Florian M., de 11 ani, toţi din Craiova, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din magazine. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că, miercuri dimineaţă, cei patru minori au reuşit să sustragă dintr-o farmacie de pe strada Calea Bucureşti din Craiova suma de 710 lei. Pe imaginile surprinse de camerele de supravehghere ale farmaciei se vede cum minorii acţionează după metoda „distragerii atenţiei“, iar unul dintre ei reuşeşte să intre după tejghea şi ia un plic cu bani pe care îl găseşte într-un sertar. Patronul farmaciei a povestit că minorii au acţionat după un plan bine pus la punct: au intrat în farmacie şi au cerut o pastilă pentru dureri de cap, iar farmacista le-a dat două pastile de paracetamol. Unul dintre copii a luat un pahar cu apă ca să înghită pastila, moment în care a vărsat din apă pe jos, după care au plecat. Crezând că a scăpat de ei, farmacista s-a dus să ia un mop ca să cureţe, iar unul dintre copii a intrat în farmacie şi s-a dus într-un birou din spate. De acolo a ajuns după tejghea, iar în timp ce ceilalţi trei minori o ţineau de vorbă pe farmacistă, băiatul a reuşit să ia un plic cu bani dintr-un sertar, după care a plecat pe unde a venit. Nu înainte de a saluta însă.
Abia după ce a văzut înregistrările camerelor de supraveghere, farmacista şi-a dat seama că îi fuseseră furaţi banii.
Poliţiştii doljeni au mai stabilit că aceiaşi minori sunt autorii altor două furturi, în care „prada“ a fost mult mai mare. Este vorba de un magazin de rochii de mireasă de pe strada Lipscani, de unde au furat suma de 6.500 de lei, şi de un magazin alimentar de pe strada A.I. Cuza, de unde au sustras 3.050 de lei.

Prinşi şi marţi la furat

De altfel, trei dintre minori, Florentina, Viorica şi Ion, au fost prinşi de poliţişti şi marţi, după ce furaseră 370 de lei dintr-o farmacie de pe bulevardul Nicolae Romanescu. Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că pe numele celor trei a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după care au fost duşi la Centrul de Primire Minori, de unde au fost însă luaţi de părinţi după câteva ore.
Minorii s-au ales cu dosare penale şi în cazul ultimelor trei furturi, toţi fiind cercetaţi în stare de libertate tot pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Potrivit art. 99 din Codul Penal, minorii care nu au împlinit 14 ani nu răspund penal. În schimb, minorii care au între 14 şi 16 ani pot răspunde penal numai dacă se dovedeşte că au săvârşit fapta cu discernământ, iar cei care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS