http://www.youtube.com/watch?v=t-qNZXvLPYE
O comună îmbătrânită, cu 2.800 de locuitori. Din cauza sărăciei, zeci de familii au ales să muncească peste hotare şi nu s-au mai întors. Copiii acestora sunt lăsaţi în grija bunicilor bătrâni şi bolnavi. Cei mici suferă, sunt vizibil afectaţi, au probleme emoţionale şi implicit şcolare, numără zilele până în vara următoare, când îşi vor putea revedea părinţii. Cei rămaşi acasă o duc greu, se bucură de orice ajutor primit de la stat… Nici măcar reabilitarea şcolii nu a fost gata până la termenul stabilit şi implicit începutul anului şcolar, copiii fiind nevoiţi să înveţe în două schimburi. Bani în bugetul primăriei sunt puţini, iar singurele investiţii posibile sunt efectuate cu fonduri europene. Sunt multe de făcut, însă se aşteaptă rectificarea bugetară. Doar un kilometru de stradă a fost prins într-un proiect european pentru reparare, pentru restul însă – apă, canalizare şi asfaltare -, există promisiuni pentru 2014… Mulţi dintre locuitorii acestei comune nu şi-au plătit taxele şi impozitele chiar şi de şase ani, ajungând astfel la datorii de ordinul milioanelor.
Drum lung până în comuna doljeană Piscu Vechi, dacă pleci din Craiova. Deşi sunt doar 90 de kilometri de străbătut până în Piscu Vechi şi Pisculeţ, distanţa ţi se pare o eternitate. Drumul prost face deplasarea un coşmar. „Sunt multe de făcut în comună, pe care încercăm să le rezolvăm cu bani europeni, prin proiecte depuse anual. În această perioadă se implementează un masterplan pe apă, o strategie pe termen lung, prin care se introduce apă şi canalizare în mai multe localităţi din Dolj. Am reuşit să primim aprobare pentru ca şi în comuna Piscu Vechi să ajungă în toamna anului 2014 zece milioane de euro. Înseamnă foarte mult pentru noi, 25 de kilometri de aducţiune de apă şi 25 de kilometri de canalizare, Piscu Vechi se va alimenta cu apă din sistemul de la Poiana Mare, apoi apa uzată se va duce mai departe, până în staţia de epurare de la Rast. Prin proiectul Gal Calafat am primit aprobare pentru asfaltarea unui kilometru de drum din comună, de la drumul naţional până la cimitir. Drumul este foarte prost. După ce vom reuşi rezolvarea problemei apei şi canalizării, ne putem gândi şi la asfaltarea tuturor drumurilor din comună, dintre Pisculeţ şi Piscu Vechi. Termenul-limită pentru reabilitarea şcolii este decembrie 2013, pentru care contribuţia Uniunii Europene a fost de peste 2,5 milioane de lei. Şi în satul Pisculeţ vrem să transformăm clădirea care funcţionează în acest moment ca şi biserică, fost CAP, să fie reabilitată, să-i ridicăm o cupolă, să arate într-adevăr ca loc de rugăciune. Având în vedere că populaţia noastră este îmbătrânită şi oamenii au nevoie de asistenţă medicală, vrem să mai angajăm un medic, care, alături de cei trei existenţi, să desfăşoare, timp de cel puţin două ori pe săptămână, consultaţii în satul Pisculeţ. Apoi, chiar lângă sediul primăriei funcţionează un târg săptămânal unde, în fiecare sâmbătă, locuitori din localităţile învecinate vin să îşi vândă produsele. Vrem să transformăm acest loc într-o adevărată piaţă de desfacere, să nu fie doar nişte simple tejghele. Mai este o problemă majoră cu care ne confruntăm, în special primăvara. Când debitul Dunării creşte, satul şi apele ajung în satul Pisculeţ. Vrem să facem un dig pentru a preîntâmpina astfel de probleme“, a menţionat Ştefan Decă, primarul comunei doljene Piscu Vechi.
Problemele comunei nu se opresc însă aici. Sunt zeci de familii care nu şi-au plătit impozitele chiar şi de şase ani, acumulând astfel datorii foarte mari. „Oamenii nu-şi plătesc impozitele, le-am făcut chiar şi notificări, însă degeaba… Există comisii care au mers să notifice oamenii în nenumărate rânduri, însă mulţi sunt plecaţi în străinătate, nu şi-au plătit datoriile de cinci şase ani şi de la câteva sute de lei, cu majorările de rigoare, s-a ajuns la zeci de milioane. Sunt alţii care au acumulat amenzi foarte multe, aşa încât putem vorbi de datorii pentru plata impozitelor de 5,6 miliarde de lei vechi, iar pentru impozite, alte patru sau cinci miliarde de lei vechi“, a adăugat primarul.
La rând, pentru a-şi ridica ajutoarele de la UE
Am nimerit în comună în una din zilele în care primăria acorda ajutoarele primite de la Uniunea Europeană pentru cei săraci. Pentru câteva kilograme de zahăr, făină, paste făinoase şi ulei, oamenii formaseră cozi şi îşi povesteau unii altora nemulţumirile… Sunt 336 de familii sărace, pensionari cu venituri foarte mici, şomeri, persoane cu dizabilităţi, pentru care aceste alimente sunt o şansă de supravieţuire pentru alte câteva săptămâni.
„Am venit să iau alimentele pentru mine şi ăl bătrân. Ulei, zahăr, ce ne-or da acum, parcă din asta poţi trăi…. Trăim din 700 de lei. Atât… Bătrânii ajung să fie precum copiii, ar mânca ceva dulce, ceva bun, o bucată de carne, dar de unde, că nu ne permitem… Ne-au mai dat nişte ajutoare astă-primăvară, nişte mazăre, bulion, făină, uleiul nu ni l-au mai dat nici acum. Ce ne dau ne ajunge pentru o săptămână. Ne întrebăm şi noi, politicienii noştri care toată ziua apar pe la televizor ar putea trăi cu aceşti bani?“, a spus Elena Lucan. La limita sărăciei trăieşte şi Mădălina Mitoiu. Deşi este tânără şi dornică de muncă, aceasta trăieşte din ajutoare sociale: „Nu avem de muncă, am căutat, dar nu am găsit nimic chiar şi în Calafat, Băileşti, Craiova. Avem un pogon de pământ pe care am cultivat grâu şi porumb. Recolta o ţinem pentru gospodăria noastră… Noroc că am mai primit astăzi ceva alimente“.
Drama copiilor lăsaţi acasă
Vizibil afectaţi, copiii lăsaţi acasă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate trăiesc o dramă. Învaţă cu greu, se adaptează cu greu, au probleme de comunicare şi şcolare. Bunicii sunt cei care, pe lângă problemele lor, trăiesc şi durerea acestor micuţi. Cu ochii mari şi albaştri, l-am găsit pe Bogdan, trist, tăcut, parcă pentru a nu atrage atenţia nimănui asupra lui. A ajuns în clasa a V-a, însă nu ştie să citească, scrie cu greu, vorbeşte o română stâlcită… Este însă extrem de matur, a fost nevoit să trăiască experienţe de care un copil ar trebui să stea departe…
„Părinţii mei sunt despărţiţi. Tata este în Spania, iar mama are altă familie, s-a măritat cu altul. Nu îmi amintesc când i-am văzut ultima dată… Este mult de atunci. Ne sună câteodată, pe la vecini, că noi nu avem nici telefon. Eu stau cu bunicii, ei au grijă de mine. Lucrează la un om la pădure, ne dă şi nouă câte un lemn şi îl vindem… Mi-aş dori foarte mult să trec clasa, am învăţat să scriu, dar nu ştiu să citesc… Profesorii m-au ajutat, au încercat tot posibilul, dar degeaba… Pricep greu… Bunica mă mai ajută câteodată la lecţii, dar îi este greu, este bătrână şi are probleme cu vederea, are cataractă pentru care ar trebui operată. Zece milioane un cristal, bani pe care nu îi avem. Tataie este bolnav, a înnebunit din cauza băuturii. Este internat la Poiana Mare. Doctorii i-au spus că nu are voie să bea, însă el nu a ascultat…“, a povestit Bogdan Alexandru Granicea, elev în clasa a V-a B, la Şcoala din Piscu Vechi. În clasa următoare, alt copil, altă poveste de viaţă. Părinţii plecaţi peste hotare să facă bani: mama – în Spania, tata, în Algeria, lucrează în construcţii. Are doar 12 ani, însă de nouă ani cei care îi poartă de grijă sunt bunicii. Din banii strânşi de-a lungul anilor, casa modestă cu doar trei camere s-a transformat într-o casă mare, frumoasă, admirată de săteni. 12 camere au ridicat, iar lucrările nu se opresc însă aici. „Este greu! Bunicii m-au crescut de mic, iar pe ai mei îi văd odată pe an, în perioada verii. Vin câte o lună acasă, în rest trimit bani şi cadouri. Anul ăsta mi-au adus o tabletă, haine. E greu pentru mine, e foarte greu de sărbători şi mi-e dor de ei. Mi-au spus că lucrează pentru mine să facă bani, să-mi fie mie mai bine… Nu ştiu cât timp vor mai sta departe de casă, până la urmă când o să rămână fără lucru, se vor întoarce“, a povestit Irinel Sfetcu.
Profesorul de limba română predă muzică şi desen
La Şcoala Piscu Vechi învaţă 259 de elevi, iar la grădiniţă merg alţi 82 de preşcolari. „Am avut două eleve care au absolvit opt clase cu media 10 şi care acum sunt eleve la Colegiul Naţional «Elena Cuza», din Craiova. Până la sfârşitul anului, şcoala noastră va arăta altfel, este reabilitată cu fonduri europene. Acoperişul a fost refăcut, instalaţiile electrice, punctele sanitare, iar încălzirea se va face cu ajutorul centralelor cu pompă de căldură, iar clasele vor avea parchet. Şi laboratorul de informatică va fi dotat corespunzător, cu calculatoare şi tablă interactivă. Din nefericire, anual ne confruntăm cu abandonul şcolar, numai în acest an nouă copii au fost declaraţi cu abandon şcolar, după ce şi-au însoţit părinţii în Spania şi Italia. Avem 25 de cadre didactice calificate, din care 16 sunt profesori navetişti. Toate disciplinele sunt acoperite astfel de personal calificat, mai puţin orele de muzică şi desen care sunt predate de un profesor de limba română“, a spus Mihaela Carmen Nacu, directoarea Şcolii Piscu Vechi.
Despre comună şi oameni cu nea Ştefan
Există însă şi oameni care au trăit o viaţă în comuna Piscu Vechi şi care nu ar putea să plece niciodată de pe aceste locuri. Trăiesc cu nostalgia tinereţii, privind cu tristeţe cum totul se duce de apa sâmbetei. Nu înţeleg prea mult de ce alte comune arată bine, s-au dezvoltat de-a lungul anilor, iar Piscu Vechi nu. Arată mai rău ca în urmă cu decenii. În această iarnă, Ştefan Stănărângă împlineşte 76 de ani. Niciodată nu s-a gândit să plece, legat de părinţi, de rude, de satul natal. „Am luat-o de jos, am fost brigadier; în perioada 1967-1969 am fost primar la Piscu Vechi, apoi am muncit la CAP, după Revoluţie, alte câteva luni – primar… Nimic nu s-a schimbat, însă aştept cu nerăbdare să văd lucruri noi, reabilitări, noi nu avem apă, nu avem drumuri, nu canalizare, nu ştiu care sunt criteriile după care se dau banii ăştia europeni…. De exemplu, şcoala a fost făcută în perioada mea… Acum cică ar fi reabilitată pe bani bani europeni. S-au creat asociaţii, unde oamenii îşi dau pământul să fie muncit pentru că ei nu mai pot, sunt bătrâni, săraci, neputincioşi. An de an, tinerii pleacă, se stabilesc în străinătate, muncesc acolo… Nu mai există respect, familia nu mai este ce era, familiile se destramă în goana asta după bani. Sunt oameni bolnavi în zona noastră, mulţi dintre ei suferă de boli neurologice, mulţi sunt internaţi sau au fost la Poiana Mare, probleme cardiace… Dumnezeu ne-a ajutat, recolta a fost foarte bună în acest an, însă degeaba, din moment ce nu există piaţă de desfacere. Pe timpuri erau fabrici de conserve, de zahăr care se aprovizionau de la noi, acum nu mai e nimic, din ce a fost… Cei care şi-au dat pământul în asociaţii au primit 600 kg de grâu pentru fiecare hectar“.
