25.6 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalCraiova: Motociclistă aflată sub influenţa alcoolului, rănită grav într-un accident de circulaţie

Craiova: Motociclistă aflată sub influenţa alcoolului, rănită grav într-un accident de circulaţie

O tânără din Timişoara a fost grav rănită după ce a fost implicată într-un accident produs pe Calea Bucureşti din Craiova. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, azi-noapte, în jurul orei 4:30, Gilda Vasilescu, de 26 de ani, care conducea o motocicletă Suzuki pe Calea Bucureşti, după ce a ajuns în zona sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra ghidonului şi a căzut pe partea carosabilă. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătoarei motocicletei, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeii i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii Biroului Rutier continuă cercetările în cauză pentru a stabili mecanismul de producere a accidentului.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS