5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAeroportul din Craiova, bijuteria oltenilor

Aeroportul din Craiova, bijuteria oltenilor

Înfiinţat prin decret al regelui Carol al II-lea, în anul 1938, Aeroportul din Craiova a devenit poarta aeriană a Olteniei către Europa, datorită investiţiilor de zece milioane de euro din ultimii ani ale Consiliului Judeţean Dolj. Aeroportul a suferit transformări majore, care îl plasează în elita aeroporturilor din ţară, iar din 2011 şi-a schimbat statutul, de la aeroport intern la unul deschis traficului internaţional. Viitorul sună foarte bine. Companiile aeriene, cu precădere Wizz Air, vor opera de la anul nu mai puţin de 16 curse aeriene către şase oraşe din Europa.

Craiova a devenit un actor important pe piaţa zborurilor din România, datorită interesului major al Consiliului Judeţean Dolj de a investi în acest domeniu. Iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Cele zece milioane de euro investite în modernizarea aeroportului au determinat compania low-fare Wizz Air să includă Bănia în planurile sale. Pentru început, Wizz Air a deschis zborurile către Milano (Bergamo), de două ori pe săptămână, curse care au avut un succes peste aşteptări. Din octombrie 2013, compania va opera curse şi către Londra pe Aeroportul Lutton, de trei ori pe săptămână, şi se pregăteşte să participe la licitaţia pentru alte trei destinaţii: Dortmund (trei curse pe săptămână), Barcelona (două curse) şi Bologna (două curse). Cursele vor deveni operaţionale din 2014. Pe lângă acestea, Consiliul Judeţean Dolj ia în calcul scoaterea la licitaţie pe viitor a altor trei curse către Bruxelles, Paris şi Veneţia. În total, de la anul, de pe Aeroportul din Craiova ar urma să decoleze avioane către şase oraşe din Europa, care vor realiza 16 curse aeriene. O provocare atât pentru autorităţile judeţene, cât şi pentru conducerea aeroportului, dar o mare realizare de care vor beneficia nu numai oltenii, ci şi românii din judeţele vecine Olteniei. Venirea Wizz Air a determinat Carpat Air, companie deja existentă pe Aeroportul din Craiova, să relanseze cursa către Roma şi să reducă preţurile pentru a face faţă concurenţei. O cursă dus-întors către cele două oraşe din Italia costă aproximativ 100 de euro. De asemenea, costul unui zbor către Londra se învârte în jurul aceleiaşi sume.

Ţinta – 80.000 de pasageri pe an

Prezenţa Wizz Air la Craiova va duce la creşterea numărului de pasageri şi, implicit, a încasărilor din taxele de aeroport. Conducerea aeroportului estimează un trafic de 30.000 de pasageri anual numai din cursa Craiova-Milano. Dacă la aceasta adăugăm şi celelalte curse care vor deveni operaţionale în curând, numărul minim de pasageri care vor decola sau ateriza din Craiova este de 80.000 pe an.
De exemplu, de la sfârşitul lunii iunie, de când a relansat cursa către Roma, CarpatAir a avut 221 de pasageri în luna iunie, aproximativ 1.600 în luna iulie şi aproape 2.000 în august. Wizz Air a avut în luna iunie peste 2.500 de pasageri, şi aproape 3.000 în iulie şi august. Până în prezent, circa 20.000 de pasageri s-au îmbarcat sau au aterizat pe Aeroportul din Craiova.

Investiţii de zece milioane de euro

Lupta autorităţilor judeţene pentru impunerea Aeroportului din Craiova pe harta aeroporturilor importante din ţară s-a dus pe multe fronturi. Prima etapă de modernizare a început în 2009 şi a constat în modernizarea şi anveloparea terminalelor de sosiri şi plecări existente şi construirea turnului de control al traficului aerian cu cinci etaje. Apoi, din 2011, a început extinderea sălilor de aşteptare şi de bagaje. În prezent, la aeroport există două terminale separate, pentru plecări şi sosiri deschise zborurilor internaţionale de marfă şi pasageri, birou vamal şi de frontieră, care pot procesa până la 300 de pasageri pe oră.
Cele zece milioane de euro investite de CJ Dolj exclusiv din fonduri proprii au dus Aeroportul din Craiova la un standard superior de calitate, dar lucrurile sunt departe de a fi finalizate. Dezvoltarea activităţii necesită investiţii suplimentare. Aeroportul are nevoie de modernizarea infrastructurii de mişcare, iar singura soluţie sunt fondurile europene. Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, declara cu puţin timp în urmă că Aeroportul din Craiova a intrat în rândul celor trei din ţară, pe lângă Iaşi şi Oradea, care vor putea primi finanţare europeană. Este vorba de peste 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de mişcare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS