Fărâmiță Lambru

S-a născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari. Fărâmiță Lambru a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță, încă din copilărie. Având un auz foarte bun, a reținut repede repertoriul uzual țigănesc, dar, mai ales, stilul vocal de interpretare. Din 1953 a colaborat cu interpreta Maria Tănase. După moartea acesteia (1963), Fărâmiță a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste. În perioada 1952–1956 a făcut parte, ca instrumentist, din formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 a trecut la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase“. A întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966). A făcut furori în capitala URSS, câștigându-și notorietate internațională. Întors în țară, a început să facă înregistrări la casa de discuri Electrecord. A apărut în diverse concerte și spectacole de revistă, a colaborat cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dar, mai ales, a participat la petreceri populare (nunți, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoză – cânta cu vocea nepermis de mult. Fiind un virtuoz recunoscut, a fost solicitat să apară și în câteva filme. Regizorul Francisc Munteanu, transpunând atmosfera dintr-o mahala bucureșteană (evocată în piesa „Domnișoara Nastasia“ de G.M. Zamfirescu) în pelicula „Dincolo de barieră“ (1965), l-a invitat pe Fărâmiță Lambru să animeze viața unei cârciumi bucureștene din 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Succesul a fost atât de mare încât Francisc Munteanu a apelat la lăutarul bucureștean și în filmul următor, „Tunelul“ (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966) în compania lui Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și, din nou, a lui Ion Dichiseanu. A fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de bași, la sfârșitul anilor ‘40.