11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBăut şi fără permis, cu maşina din stâlp în tir

Băut şi fără permis, cu maşina din stâlp în tir

Un bărbat din Filiaşi s-a ales ieri cu un dosar penal pentru comiterea a două infracţiuni, după ce s-a urcat beat la volan deşi nu avea permis de conducere şi a provocat un accident de circulaţie în urma căruia şi-a făcut maşina praf.
Potrivit poliţiştilor IPJ Dolj, Ion Grăjdan, de 40 de ani, din Filiaşi, care conducea ieri după-amiază un Daewoo Cielo pe Calea Severinului către ieşire din municipiul Craiova, a acroşat în partea din spate un autocamion oprit pe banda a doua la semafor. După impactul cu camionul, autoturismul condus de Grăjdan a fost proiectat pe trotuarul de pe partea dreaptă, a lovit un stâlp de beton al reţelei de energie electrică, după care a intrat sub un tir oprit pe banda întâi a drumului. În urma accidentului, autoturismul lui Grăjdan s-a făcut praf, iar şoferul a scăpat cu câteva zgârieturi. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova. Când au ajuns la locul accidentului, poliţiştii de la Rutieră au aflat de la martori că şoferul părea destul de „afumat“ atunci când a ieşit din maşina avariată, aşa că au plecat la spital ca să stabilească alcoolemia şoferului. Grăjdan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de… 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii au cerut recoltarea de probe biologice.
Ulterior, în urma verificărilor, oamenii legii au aflat că, pe lângă faptul că se urcase băut bine la volan, bărbatul nu are permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Poliţiştii doljeni au precizat că pe numele lui Grăjdan a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS