12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn poliţist beat la volan a ucis un copil şi a rănit alţi cinci

Un poliţist beat la volan a ucis un copil şi a rănit alţi cinci

Un copil de 12 ani a murit, iar alţi cinci sunt la spital, după ce, joi seară, şeful postului de Poliţie din Gruia a intrat în plin cu maşina în ei. Poliţistul s-a urcat băut la volan şi a pierdut controlul maşinii, intrând în plin într-un grup de şase copii care se aflau pe trotuar.
Petre Nedelcu, şeful de post din comuna Gruia, a provocat un accident soldat cu decesul unui copil de 12 ani şi accidentarea gravă a altor cinci minori, s-a urcat băut la volan, fiind găsit, în urma probelor biologice, cu o alcoolemie de 1,6 alcool pur în sânge, adică aproape de comă alcoolică. Acesta nu se află la prima abatere, în anul 2011 a mai fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, tot din cauză că s-a urcat băut la volan, având atunci o alcoolemie de 0,56 în aerul expirat. Înainte de a fi numit interimar la Poliţia din Gruia, poliţistul fusese mutat disciplinar din comuna Rogova, se pare tot pentru nereguli comise în urma consumului de alcool. Joi seară, acesta nu era în timpul serviciului şi se afla la volanul maşinii personale.
Petre Nedelcu are o vechime de 12 ani în poliţie şi este interimar la şefia Postului din Gruia de aproape doi ani.
Copiii erau afară, se jucau pe marginea străzii când şeful de post a venit cu maşina personală, a pătruns pe contrasens şi a intrat direct în ei. Localnicii din Gruia susţin că poliţistul conducea cu viteză şi a fost văzut toată ziua consumând alcool.
„A venit cu viteză, cred că a avut peste 100 km la oră. Copiii erau pe margine, se jucau, nu au avut nici o vină, pentru că el a intrat în ei. Făcea accident oricum, chiar dacă nu era nimeni aici, pentru că el a fost beat şi nu a mai văzut drumul, a luat-o într-o parte“, a povestit un martor.
Cinci ambulanţe au ajuns la faţa locului pentru a transporta victimele la spital, însă a fost nevoie şi de intervenţia forţelor speciale de la DPIR şi Jandarmerie pentru calmarea spiritelor.
„Din păcate, pentru unul dintre cei şase, un copil de 12 ani, nu am mai putut face nimic. Am transportat la spital cinci victime minore, dintre care unul în comă, iar ceilalţi au suferit traumatisme craniene şi la nivelul membrelor inferioare şi superioare, însă stabili hemodinamic“, a declarat Eleodor Mihuţ, medic pe ambulanţă.
Şeful de post a fost la un pas de a fi linşat de rudele copiilor accidentaţi.
„Până la sosirea echipei operative la faţa locului s-au strâns mai mulţi cetăţeni, rude ale victimelor, care au devenit recalcitrante, l-au lovit pe poliţist şi i-au distrus maşina. De asemenea, acelaşi grup de persoane a provocat distrugeri şi autoturismului ce aparţine Postului de Poliţie Gruia, inscripţionat cu însemnele Poliţiei, sosit la faţa locului în vederea efectuării de cercetări. Din primele date ale anchetei s-a stabilit că evenimentul rutier s-a soldat cu accidentarea a şase copii, unul a decedat, trei au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Mehedinţi, iar doi eu fost răniţi uşor. În urma loviturilor primite, agentul de poliţie a fost şi el transportat la spital, dar nu a rămas  internat. Deoarece conducătorul auto are calitatea de agent de poliţie, a fost informat Parchetul Tribunalului Mehedinţi, ancheta fiind preluată de procurori. Conducătorul auto a suferit vătămări corporale, motiv pentru care nu a putut fi supus testării cu aparatul alcooltest şi s-a procedat la recoltarea a două probe biologice, iar rezultatul este de 1,6 alcool pur în sânge“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Poliţistul  a fost reţinut preventiv, vineri seară, pentru 29 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS