10.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal„În căutarea Magicianului Alb“, lansare la Las Vegas şi New York

„În căutarea Magicianului Alb“, lansare la Las Vegas şi New York

La Scrisul Românesc Fundaţia – Editura a apărut, în decembrie 2012, volumul „În căutarea Magicianului Alb“/Psihologia spirituală în manifestarea destinului, o carte de interviuri – Ştefania Magidson în dialog cu Carmen Firan. În introducere, autoarea cărţii, scriitoarea Carmen Firan, „deconspiră“ conţinutul celor 14 capitole ale interviului de 138 de pagini: „Am vorbit despre orice, de la condiţia emigrantului, la misterul sufletului, despre ce ne leagă şi ne desparte ca entităţi ale aceluiaşi flux cosmic, despre anxietate în societatea în care trăim azi, despre religie şi dogmă, păcat şi pedeapsă, despre sensul viselor, frica de moarte, ori despre firele nevăzute care ne ţin conectaţi în roata vieţii în permanentă transformare“.
Interlocutoarea scriitoarei Carmen Firan, Ştefania Magidson, în cuvântul său către cititori, explică cine este Magicianul Alb: „Magicianul Alb este acel Eu mai înalt din interiorul nostru care înţelege legile subtile ale universului şi este în contact direct cu intuiţia noastră, acea parte care are acces la informaţii mai departe de cele cinci simţuri. El reprezintă partea din noi care a conştientizat la început instinctiv, iar apoi conştient misiunea în această viaţă şi care are ştiinţa de a cerceta şi curajul de a împlini ceea ce este lăsat a fi experimentat şi împlinit pentru a ne simţi împăcaţi cu rostul existenţei“.
Dialogurile dintre cele două au fost publicate în 2012 în revista de cultură „Scrisul Românesc“, iar în decembrie a fost tipărită cartea amintită în condiţii grafice deosebite la Tipografia de Sud Craiova (director: Radu Iordache).
Carmen Firan, originară din Craiova, este poetă, prozatoare, ziaristă, autoare de piese de teatru şi scenarii de film, iar din anul 2000 s-a stabilit la New York. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York.
Ştefania Magidson, originară din Braşov, a emigrat în 1983, pe când avea 15 ani, cu familia, în SUA. Locuieşte în Los Angeles, împreună cu soţul şi cei doi fii ai lor. În prezent, este o susţinătoare a artelor şi cauzelor sociale, implicându-se în conducerea mai multor organizaţii nonprofit din Los Angeles, principala fiind Fundaţia Blue Heron, organizaţie de caritate care funcţionează în SUA şi România. Totodată, este implicată şi în festivaluri de film, producţii teatrale şi evenimente culturale.
„În căutarea Magicianului Alb“ a fost lansată cu mare succes în această lună la Librăria „Mihail Sadoveanu“ din Bucureşti şi la Librăria „Şt. O. Iosif“ din Braşov, cu o participare foarte mare. De asemenea, cartea a fost lansată şi în SUA. După ce pe 18 iunie, la Las Vegas, au fost prezentate ultimele numere ale revistei de cultură „Scrisul Românesc“ şi mai multe cărţi semnate de Carmen Firan, Adrian Sângeorzan şi Florea Firan la o întâlnire cu cititori români stabiliţi în celebrul oraş, la sfârşitul săptămânii trecute cartea „În căutarea Magicianului Alb“ a fost lansată şi la New York, la restaurantul Bucharest, situat în Queens Boulevard, locul de desfăşurare a activităţii Cenaclului literar „Mihai Eminescu“, cenaclu care vineri, 28 iunie, celebrează 20 de ani de la înfiinţare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS