19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPatru arestaţi pentru dubla crimă din Mehedinţi

Patru arestaţi pentru dubla crimă din Mehedinţi

Judecătorii Tribunalului Gorj au emis, joi noaptea, mandate de arestare preventivă pe numele a patru persoane acuzate că au ucis şi incendiat doi tineri, un doljean de 28 de ani şi o fată de 19 ani din Turceni, Gorj.

Anchetatorii din Craiova şi Drobeta Turnu Severin au reuşit să stabilească exact cum a fost comisă dubla crimă din Mehedinţi, dar şi să-i arunce după gratii pe principalii suspecţi de uciderea unui tânăr de 28 de ani, din Fliaşi, Dolj, şi a unei fete de 19 ani, din localitatea gorjeană Turceni.
Reamintim că, marţi, în jurul prânzului, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că a descoperit în punctul „Lacuri“, din apropierea localităţii mehedinţene Meriş, un autoturism care fusese incendiat. Poliţiştii care s-au dus la locul indicat au descoperit în maşina arsă, un Hyundai Coupe înmatriculat în Bulgaria, cadavrele carbonizate a două persoane. Unul era între scaunele din faţă ale maşinii, iar altul în portbagaj. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, care au încercat să afle dacă este vorba de o crimă, o sinucidere sau un accident, dar şi cine sunt cele două persoane decedate. Primele informaţii au dus la Ion Ulăreanu, de 28 de ani, din Fliaşi, cel căruia îi aparţinea autoturismul incendiat. Ulterior, cercetările procurorilor mehedinţeni au dus la un grup de şase tineri din Gorj, care au fost ridicaţi şi duşi la audieri miercuri noaptea. S-a stabilit că patru dintre suspecţi au fost implicaţi în uciderea celor doi tineri, iar trei dintre ei şi-au recunoscut faptele. Este vorba de gorjenii Florin Claudiu Mînea, Dragoş Ionescu, Mihai Dorin Bălan şi minorul de 17 ani Bogdan Alexandru D. Din declaraţiile suspecţilor, anchetatorii au aflat şi cine sunt victimele acestora: Ion Ulăreanu, de 28 de ani, din Filiaşi, şi Ileana Gabriela Dumitrana, de 19 ani, din Turceni, Gorj. Joi dimineaţă, după ce suspecţii fuseseră reţinuţi pentru 24 de ore în baza unor ordonanţe emise de procurorii mehedinţeni, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Omorâţi şi incendiaţi

Din probele strânse de procurori, dar şi din declaraţiile inculpaţilor care şi-au recunoscut faptele şi din reconstituirea făcută în cursul zilei de joi, s-a stabilit că cei patru tineri gorjeni au pus la cale un plan ca să-l jefuiască şi să-l omoare pe Ion Ulăreanu.
Se pare că tânărul din Filiaşi a fost chemat de gorjeni în Motru sub pretextul că vor să cumpere o cantitate de droguri, iar luni seară Ulăreanu s-a prezentat la întâlnirea stabilită însoţit de Gabriela Dumitrana. Ulterior, cei patru inculpaţi, „după o înţelegere prealabilă, au atras victimele la intrarea în localitatea Râpa, judeţul Gorj, la podul peste Motru, unde Bălan Mihai Dorin şi Ionescu Dragoş i-au aplicat lovituri cu o cheie fixă şi piciorul unui scaun victimei Ulăreanu Ion, iar învinuitul Mînea Florin Claudiu i-a aplicat lovituri victimei Dumitrana Gabriela Ileana cu o cheie franceză“, au precizat procurorii craioveni. În urma loviturilor primite de la cei doi gorjeni, Ulăreanu a decedat. După aceea, cei patru agresori au urcat cadavrul tânărului doljean în autoturismul acestuia, un Hyundai Coupe cu numărul BH-5769-BT, înmatriculat în Bulgaria, iar pe tânăra de 19 ani au băgat-o în portbagajul aceluiaşi autoturism și au plecat către Mehedinţi. Au oprit în punctul numit „Lacuri“, de pe raza satului Meriş, comuna Broşteni, unde, văzând că tânăra mai trăieşte, au lovit-o până când şi-a dat ultima suflare. În final, cei patru tineri le-au luat victimelor 300 de lei, o cameră video şi un pachet de ţigări, după care au dat foc autoturismului Hyundai în care puseseră cadavrele.
Bărbatul care a sunat la 112 a explicat că, în noaptea de luni spre marţi, a văzut flăcările, însă nu a bănuit nimic, mai ales că pescarii care vin în zonă ard cauciucuri ca să alunge ţânţarii. Marţi, bărbatul a plecat la pescuit şi a făcut macabra descoperire.

Arestaţi preventiv pentru patru infracţiuni

Joi seară, după ce au fost audiaţi şi de procurorii craioveni, inculpaţii au fost duşi la Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere şi profanare de morminte. Judecătorii gorjeni au considerat că există destule probe care îi incriminează pe suspecţi şi, în jurul orei 23.00, au emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele lui Mînea, Ionescu şi Bălan. În cazul minorului de 17 ani, mandatul de arestare a fost emis pentru o perioadă de 19 zile.
Hotărârea Tribunalului Gorj poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova de gorjenii arestaţi.

Închisoare pe viaţă

Potrivit Codului Penal, omorul deosebit de grav se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă sau între 15 şi 25 de ani. Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. De asemenea, pentru distrugerea săvârşită prin incendiere ori explozie, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. A patra infracţiune reţinută de procurori în cazul celor patru gorjeni, profanarea de mormite – profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
În plus, procurorii au reţinut circumstanţe agravante pentru faptele comise de cei patru inculpaţi. Astfel, dacă judecătorii vor ţine cont de acestea atunci când îi vor condamna pe inculpaţi, pot adăuga un spor de cinci ani la pedepsele date acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS