17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBercea Mondial, doi ani de închisoare pentru spălare de bani

Bercea Mondial, doi ani de închisoare pentru spălare de bani

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a fost condamnat definitiv ieri, la doi ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, după ce Înalta Curte a respins recursul formulat de acesta.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova l-au trimis în judecată pe Sandu Anghel în noiembrie 2011, după ce au strâns probe prin care au arătat că Bercea a comis infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani. În urma anchetei s-a stabilit că, între anii 2001 şi 2005, Bercea a acordat sub formă de avans, marfă ori împrumuturi financiare de peste cinci milioane de lei, în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi societăţile beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale. În plus, acelaşi Bercea Mondial a ridicat din conturile societăţilor sale în baza unor documente fictive aproape două milioane de lei, reprezentând bani pentru salarii, sume pe care le-a reintrodus însă în circuitul financiar al societăţilor. Tot în baza unor documente fictive, inculpatul a ridicat din conturile unei societăţi comerciale dividende în valoare de 1,9 milioane de lei, iar din contul alteia – în valoare de 3,2 milioane de lei, în condiţiile în care respectivele firme au înregistrat pierderi în fiecare lună. Ancheta efectuată de procurori a mai scos la iveală faptul că Bercea Mondial a distrus sau ascuns actele contabile aparţinând celor cinci societăţi al căror asociat şi administrator a fost, scopul fiind acela de a îngreuna şi obstrucţiona controlul organelor fiscale. Altă ilegalitate descoperită de anchetatori a fost aceea că inculpatul a cumpărat pentru altă societate pe care o administra un teren în suprafaţă de 4.188,70 mp în valoare de aproape 400.000 de lei, pe care ulterior şi l-a vândut sieşi, ca persoană fizică, cu preţul de 5.000 de lei. În acest fel, firma lui Bercea nu a mai plătit impozitul pe profit în sumă de 82.016 lei.
În martie 2012, Sandu Anghel a fost condamnat de Tribunalul Olt la doi ani de puşcărie, pedeapsă care a fost menţinută şi la apel de Curtea de Apel Craiova. Bercea a făcut recurs, iar ieri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i l-a respins, astfel că acesta trebuie să execute cei doi ani de puşcărie.
Reamintim că, pe 22 februarie 2012, Sandu Anghel a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat un nepot. În prezent, acest dosar fiind pe rolul Curţii de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS