21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn mort şi un rănit din cauza vitezei, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin

Un mort şi un rănit din cauza vitezei, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin

În zona Combinatului Chimic, pe drumul naţional care face legătura între Mehedinţi şi Gorj, şoferul unui autoturism şi-a pierdut viaţa sâmbătă după-amiază, iar pasagerul din dreapta a ajuns în stare gravă la spital. Din cauza vitezei, Dacia Logan în care erau cei doi bărbaţi s-a răsturnat de mai multe ori, atât în stradă, cât şi în afara părţii carosabile, pe canalul colector de apă pluvială.
În acelaşi timp, la mai puţin de doi kilometri distanţă, s-a produs alt accident de circulaţie, soldat cu trei victime, dintre care una cu o fractură facială. O maşină înmatriculată în Belgia, în care se aflau doi cetăţeni de etnie romă, nu a acordat prioritate altui autoturism ce se îndrepta spre Timişoara.
Echipajele serviciului de descarcerare SMURD, dar şi echipe mixte de la serviciul de ambulanţă au fost solicitate şi au intervenit la ambele cazuri. „Pe fondul vitezei excesive, a avut loc un accident de circulație, pe DN 67, în localitatea Halânga, rezultând două victime una foarte grav rănită, iar șoferul se pare că a decedat în drum spre spital. Din primele cercetări, se pare că șoferul a condus cu viteză prea mare, a pierdut controlul volanului și s-a oprit în canal“, a declarat Robert Coman, subcomisar în cadrul IPJ Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS