13.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCocaină descoperită în vama PF II

Cocaină descoperită în vama PF II

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier II, din judeţul Mehedinţi, au reuşit să oprească, sâmbătă la prânz, un cetăţean bulgar care intenţiona să părăsească România, ascunzând într-o rulotă aproape 190 de grame de cocaină. Bărbatul transporta pe platformă o rulotă înmatriculată în Bulgaria şi urma să o vândă pe teritoriul ţării. La controlul rulotei s-au găsit trei pungi din plastic care le-au trezit suspiciuni oamenilor legii.
„În Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a ieşi din România cu o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, cetăţeanul bulgar T. Rumen, de 46 de ani. Din studiul documentelor de călătorie şi din discuţiile purtate cu acesta a rezultat faptul că a cumpărat rulota din Olanda cu scopul de a o comercializa pe teritoriul Bulgariei. La controlul amănunţit efectuat de echipa de control asupra rulotei s-au găsit ascunse şi nedeclarate în sertarele mobilierului pungi de plastic transparente care conţineau un praf de culoare albă. Verificările efectuate cu trusa narcotest au stabilit că substanţa găsită asupra cetăţeanului bulgar a reacţionat pozitiv la drogul cocaină“, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt în cadrul IJPF Mehedinţi.
Cele 187,25 grame de cocaină au fost predate de către autorităţile de frontieră Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, iar cetăţeanul bulgar este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 şi 20 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS