5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Razie pe autobuze

O amplă acţiune de depistare a călătorilor frauduloşi din autobuzele Regiei Autonome de Transport (RAT) a avut loc ieri-dimineaţă, în Craiova. Şase controlori ai nou-înfiinţatei firme SC RAT Transloc SRL Craiova – către care RAT Craiova a externalizat activitatea de control pe mijloacele de transport în comun, sprijiniţi de efective ale Poliţiei Locale Craiova şi ale Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, au tras pe dreapta autobuzele RAT aflate pe trasee şi au verificat biletele sau abonamentele fiecărui călător.
„Au fost alese trei locaţii – pe strada George Enescu, în Craioviţa Nouă, pe strada Marin Sorescu, lângă Casa Armatei, şi pe strada Caracal – unde autobuzele au fost oprite în trafic, în vederea depistării călătorilor frauduloşi. Cei care nu aveau bilete sau abonamente au avut posibilitatea să-şi achiziţioneze bilete la suprataxă, în valoare de 30 de lei. Cei care au refuzat au fost sancţionaţi de Poliţia Locală cu amenzi între 100 și 500 de lei“, a explicat Dragoş Popescu, administratorul SC RAT Transloc SRL Craiova.
„În cadrul acţiunii de azi (ieri – n.r.) au fost oprite în trafic şi controlate 34 de mijloace de transport. Din totalul celor 896 de călători verificaţi, 51 au fost depistaţi fără bilete sau abonamente. Drept sancţiune, acestora le-au fost vândute nouă bilete de suprataxă, în valoare de 270 de lei, şi li s-au întocmit de către poliţiştii locali 30 de procese-verbale de contravenţii, amenzile aplicate totalizând 2.850 de lei“, a declarat Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova. Acestor sancţiuni contravenţionale li se adaugă şi o amendă de 200 de lei, aplicată de jandarmi unui călător pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice.
Astfel de acţiuni vor continua zilnic, a anunţat administratorul SC RAT Transloc, şi toate vor beneficia de sprijinul Poliţiei Locale Craiova, în vederea identificării şi sancţionării călătorilor frauduloşi, după cum a menţionat directorul Poliţiei Locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS