14.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTânără necunoscută, accidentată mortal

Tânără necunoscută, accidentată mortal

O tânără cu vârsta între 25 şi 30 de ani, a cărei identitate nu a fost stabilită încă de poliţişti, a fost ucisă sâmbătă seară, în comuna doljeană Şimnicu de Sus, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce mergea pe marginea drumului.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că accidentul s-a produs sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, pe DN 6B, în satul Dudoviceşti al comunei doljene Şimnicu de Sus. Din primele cercetări s-a stabilit că Mihai Saul, de 19 ani, din Şimnicu de Sus, în timp ce conducea un Renault pe DN 6B, a accidentat o tânără care mergea pe marginea drumului, în aceeaşi direcţie. La locul accidentului a fost trimisă o ambulanţă SMURD, însă medicii nu au reuşit să-i salveze viaţa tinerei. Oamenii legii au mai precizat că tânărul de 19 ani care a condus Renaultul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS