14 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCentrul Craiovei, închis de 1 Decembrie

Centrul Craiovei, închis de 1 Decembrie

Primăria Craiova a decis, cu avizul Poliţiei Rutiere, să închidă centrul oraşului la sfârşitul săptămânii, în vederea desfăşurării unor manifestări dedicate Zilei Naţionale a României.
„De vineri, 30 noiembrie, ora 18.00, şi până duminică, 2 decembrie, ora 6.00, vor fi închise circulaţiei străzile Popa Şapcă şi A.I. Cuza, de la Colegiul Naţional «Carol I» până la Universitate, precum şi Calea Unirii, pe porţiunea de la intersecţia cu strada Mihai Viteazul până la intersecţia cu A.I. Cuza“, a precizat subinspectorul de poliţie Sorin Gae, reprezentantul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova în Comisia de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale de pe lângă Primăria Craiova.

Trasee de autobuz modificate

În contextul acestor restricţii de circulaţie, Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova a anunţat ieri modificări ale itinerariilor traseelor de autobuz 1, 3b, 6 şi 29b.
Traseul 1 Gară-Romaneşti va avea pe tur următorul itinerar: Gară – bulevardul Carol – Calea Bucureşti – strada Fraţii Goleşti – strada A.I. Cuza – strada C. Rădulescu Motru – strada Împăratul Traian – strada Sfinţii Apostoli – strada Ulmului – strada General Dragalina – strada Bujorului – strada Arieş – strada Eugeniu Carada – strada C.D. Fortunescu – strada Simion Bărnuţiu ……. Peco Romaneşti. Vor apărea trei staţii noi: Ţărăncuţa, Piaţa Centrală şi Casa Studenţilor, fiind suspendate staţiile Teatru şi Bancpost.
Traseul 3b Craioviţa Nouă – Bănie va urma, pe tur, următorul itinerar: Craioviţa Nouă ….. strada Amaradia – Calea Bucureşti – strada A.I. Cuza – strada C. Rădulescu Motru – strada Sfinţii Apostoli – strada Ulmului – strada General Dragalina – strada Caracal – Bănie. Vor fi două noi staţii pe acest traseu: Teatru şi Piaţa Centrală. În schimb, se suspendă staţiile IRE şi Bancpost.
Traseul 6 devine 6b: Craioviţa Nouă – Piaţa Centrală şi retur, care va avea următorul circuit: Craioviţa Nouă – bulevardul Nicolae Titulescu – Calea Bucureşti – Piaţa Centrală – Calea Bucureşti – bulevardul Nicolae Titulescu – Craioviţa Nouă. Pe noul itinerar vor fi înfiinţate staţiile Teatru şi Piaţa Centrală, suspendându-se staţiile: Bancpost, Simion Bărnuțiu, CARP, Spitalul nr. 1, Confecţii, Parc, Zorile, CARP, Macedonski.
Traseul 29b Piaţa Centrală – Bucovăţ, va avea, la rândul său, următorul itinerar pe retur: Piaţa Centrală – Calea Bucureşti – strada Fraţii Goleşti – strada A.I. Cuza – strada C. Rădulescu Motru – strada Împăratul Traian – strada Sfinţii Apostoli – strada Ulmului – strada General Dragalina – strada Bujorului – strada Arieş – strada Eugeniu Carada – strada C.D. Fortunescu – strada Simion Bărnuţiu ……. Bucovăţ. Pe noul itinerar va fi înfiinţată staţia Casa Studenţilor, fiind suspendate însă staţiile Teatru şi Bancpost.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS