27.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjExpertiză finalizată în dosarul „Pavel”

Expertiză finalizată în dosarul „Pavel”

Experţii au finalizat raportul în dosarul primarului suspendat al comunei gorjene Peştişani, Florin Pavel. Potrivit anchetatorilor, expertiza va fi depusă la dosar şi va fi ultimul document de care mai era nevoie înainte de redactarea rechizitoriului de trimitere în judecată. Expertiza a avut ca obiectiv contabilizarea lucrărilor executate pe banii Primăriei Peştişani, calitatea materialelor folosite, precum şi de ce plăţi au beneficiat firmele oamenilor de afaceri Dan Radu Floarea, patronul Tech Safety Târgu Jiu şi Dian Popescu, reprezentantul firmei Maserati. Imediat ce vor intra în posesia expertizei vor fi convocaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj inculpaţii şi avocaţii acestora, precum şi celelalte părţi implicate. De amintit că primarul suspendat al comunei Peştişani, Florin Pavel, se află de câteva luni în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, sub acuzaţia de luare de mită şi trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Dosar cu nume grele

În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi: preşedintele PNL Gorj, omul de afaceri Dian Popescu, fratele acestuia Gabriel Titus Popescu, omul de afaceri Dan Radu Floarea, trei salariaţi ai Primăriei Peştişani, precum şi Dumitru Pârvulescu, în prezent secretar general adjunct în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Pârvulescu este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. De amintit că firma omului de afaceri Dian Popescu s-a ocupat de construirea bazei sportive din Peştişani. De asemenea, firma de afaceri a lui Dan Radu Floarea a construit campusul şcolar din localitate. Dan Floarea a împrumutat bani de la cămătarul Habitu şi acesta a încercat să recupereze de la Primăria Peştişani sumele de bani pe care le avea de primit de la Floarea. De altfel, primarul suspendat este acuzat de procurori că a implicat instituţia în înţelegerea dintre două persoane private.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS