12.3 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBrestei - spartă, Fulger - inundată

Brestei – spartă, Fulger – inundată

Pentru a câta oară administraţia locală şi furnizorii de utilităţi din Craiova pun carul înainte boilor, adică toarnă asfalt, după care vin furnizorii şi îl fac praf?! Aşa s-a întâmplat şi ieri pe strada Brestei, de la a cărei reabilitare pe fonduri europene au trecut nici mai mult, nici mai puţin de patru luni. Începând de la intersecţia cu strada Râului, din loc în loc, strada a fost perforată de lucrătorii de la Compania de Apă Oltenia (CAO) pentru a se „efectua lucrări de cuplare a unor conducte noi la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă“. Oare aceste lucrări de extindere a reţelei de alimentare cu apă a locuitorilor de pe strada Brestei nu au fost cunoscute administraţiei locale şi, mai ales, furnizorului de apă al oraşului, care suportă şi costurile de acum patru luni?
„Noi avem magazin aici şi vă spun cu precizie că lucrările de asfaltare s-au încheiat la începutul lunii iulie. Acum văd că au venit cei de la Apă, au decopertat şi fac o groapă în asfalt, spun că fac nişte racordări. De ce nu au făcut acest lucru din vară, că ştim cu toţii ce ne-am chinuit cu strada asta, ce hârtoape erau aici. Au băgat fonduri aici şi acum o luăm de la capăt?“, se întreabă nedumirit Laurenţiu, gestionar la un magazin situat pe strada Brestei.
În paralel cu înlăturarea covorului asfaltic proaspăt turnat şi săparea atât în carosabil, cât şi în afara acestuia până la conductele de apă, CAO a purces şi la golirea conductelor de alimentare cu apă de pe strada Brestei. O procedură firească, spune Compania, numai că apa a fost deversată în mare parte pe strada Fulger. Aici, locuitorii au sărit ca arşi, crezând că este o avarie la reţeaua de apă, iar strada lor este în aceeaşi situaţie: asfaltată, iar la câteva luni spartă de acelaşi furnizor şi de constructor, Delta ACM, care a uitat să dea pantă de scurgere apei pluviale către gurile de canal.

Dar racordurile, unde se fac racordurile?

Reprezentantul CAO, Mihaela Chiriţescu, a explicat: „Strada Brestei a fost asfaltată între Pelendava şi intersecţia cu bulevardul Râului din fonduri europene. La acea dată s-a făcut şi reabilitarea sistemului de furnizare a apei potabile pe acest tronson. De această dată au loc lucrări de extindere tot pe strada Brestei, dar pe tronsonul cuprins între strada Pelendava şi strada Fermierului, aici strada nu a fost asfaltată. Lucrările se fac în afara covorului asfaltic: se introduc două conducte pe lateralul străzii şi o singură traversare“.
E drept că orice înnoire cere un sacrificiu, dar racordurile la sistemul de furnizare a apei potabile, racordurile în care zonă a străzii Brestei se fac?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS