15.6 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn „naş“ din Craiova, reţinut de procurorii braşoveni

Un „naş“ din Craiova, reţinut de procurorii braşoveni

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au comunicat, vineri, că au fost emise mandate de reţinere pe numele a 18 dintre cei 81 de „naşi“ ridicaţi joi din Craiova, Braşov, Cluj, Iaşi şi Bucureşti, unul dintre ei fiind craiovean.
Procurorii braşoveni au precizat că cercetările în dosarul „naşilor“, care vizează aproximativ 200 de angajaţi ai Regionalelor de Transport Feroviar de Călători, au fost începute după ce ofiţerii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov s-au autosesizat.
Din probele strânse până în prezent, anchetatorii au stabilit că „naşii“ au constituit un grup infracţional organizat şi au comis şi planificat în mod continuu infracţiuni de luare de mită, dare de mită, instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Mai exact, aproape 200 de conductori de tren, şefi de tren, controlori de bilete sau revizori de specialitate din cadrul Societății Naţionale de Transport Feroviar de Călători primeau bani de la persoanele care circulau fără bilet şi îi împărţeau între ei.
Vineri, după ce au fost audiaţi o parte dintre cei 81 de angajaţi ai Regionalelor de Transport Feroviar de Călători ridicaţi joi (19 dintre ei fiind din Craiova), procurorii braşoveni au emis mandate de reţinere pe numele a 18 dintre învinuiţi. Unul dintre „naşii“ reţinuţi de procurorii braşoveni este angajat al Regionalei de Transport Feroviar de Călători Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS