16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersonalitatea săptămânii - Otto Wichterle

Personalitatea săptămânii – Otto Wichterle

Otto Wichterle, născut la 27 octombrie 1913 în Austro-Ungaria (actualmente Cehia), a fost un chimist cunoscut pentru inventarea lentilelor de contact. Tatăl lui a fost coproprietar la o fermă de succes, însă Otto a ales să urmeze o carieră în domeniul ştiinţei. După ce a terminat liceul în Prostejov, a început să studieze la Facultatea de Chimie şi Tehnologie (Universităţii din Cehia), dar era, de asemenea, foarte interesat de medicină. A absolvit în 1936 şi a rămas la universitate. În 1939, a prezentat a doua teză de doctorat în domeniul chimiei, dar sistenul a blocat orice altă activitate la universitate. Oricum, Wichterle s-a alăturat unui institut de cercetări şi şi-a continuat munca ştiinţifică. La finele lui 1961 a reuşit să producă primele patru lentile de contact din hidrogel. Câteva zile mai târziu, a completat cererea de brevet şi a produs peste 100, iar în primele patru luni ale lui 1962, a realizat peste 5.500 de lentile. Cumva, Academia Cehoslovacă de Ştiinţe, fără ştirea lui Wichterle, a vândut drepturile de brevet Statelor Unite ale Americii, unde a avut loc cea mai mare parte din producţia de masă reală de lentile de contact. Wichterle a fost încarcerat de Gestapo în 1942, fiind eliberat după câteva luni. A scris şase cărţi, a avut peste 100 de articole în revistele de specialitate şi a deţinut peste 150 de patente. A primit multe premii atât în timpul vieţii, cât şi post-mortem, încetând din viaţă în 1998.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS