22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA sunat la 112 să-şi salveze soacra

A sunat la 112 să-şi salveze soacra

Un bărbat de 43 de ani, din oraşul gorjean Motru, a sunat la poliţie să îşi scape soacra de bătaie. Tânărul a sunat duminică la 112 şi a anunţat că socrul său, B.C.I., de 49 de ani, din comuna Slivileşti, şi-a agresat soţia. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică. Acesta a constatat faptul că suspectul B.C.I., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a agresat soţia şi a ameninţat mai mulţi localnici cu bătaia. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp pe suspect, iar cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite două cartuşe de vânătoare calibrul 12 mm. De asemenea, au constatat că B.C.I. deţinea o sabie confecţionată artizanal, cu lungimea lamei de 59 de centimetri, precum şi un dispozitiv metalic (ţeavă), confecţionat artizanal, ce fusese conceput pentru utilizarea cartuşelor de vânătoare. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, sabia, cele două cartuşe, precum şi dispozitivul artizanal. Socrul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi port ilegal de „armă albă“, iar ulterior, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus pe bază de ordonanţă reţinerea suspectului. Bărbatul a fost prezentat ieri Judecătoriei Motru cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS