22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident cu patru victime în centrul Severinului

Accident cu patru victime în centrul Severinului

Trei adulţi şi o fetiţă de un an şi şapte luni au ajuns ieri după-amiază la spital, după ce o şoferiţă neatentă a intrat în maşina cu care se deplasau şi i-a răsturnat. Totul s-a întâmplat într-o intersecție din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin. Poliţia a stabilit la faţa locului că femeia care se afla la volanul unui autoturism Skoda nu a oprit la stop.
După ce a realizat ce a făcut, şoferiţa a negat că are vreo vină şi a aruncat totul asupra celuilalt şofer. În cealaltă maşină se aflau cinci persoane, printre care şi o fetiţă de un an şi şapte luni.
„Ea a venit şi a intrat în noi. Nici nu am văzut-o că vine, că altfel frânam eu. Am simţit doar când m-a lovit şi imediat ne-am şi răsturnat. Când am întrebat-o ce a făcut, a zis că sunt nebun, că eu sunt de vină, nu ea. Dar se vede clar că eu aveam prioritate şi ea trebuia să facă stopul. Eram cinci persoane în maşină“, a spus şoferul a cărui maşină a fost răsturnată.
În urma impactului, trei adulţi au fost răniţi, iar fetița a rămas inconştientă până la sosirea medicilor. Victimele au fost preluate de urgenţă cu două ambulanţe şi transportate la spital.
„Patru persoane, printre care şi o fetiţă de un an şi şapte luni, au fost preluate şi transportate la spital, prezentând multiple leziuni, plăgi şi traumatisme, suferite în urma unui accident de circulaţie. Pentru câteva minute, fetiţa a fost inconştientă însă a răspuns la tratament şi acum este stabilă. Adulţii nu au pus probleme. Toţi au rămas internaţi“, a declarat Amina Nicolicea, medic în cadrul SJA Mehedinţi.
Poliţia a stabilit că şoferiţa este vinovată de producerea accidentului pentru că nu a acordat prioritate.
„La intersecţia străzilor Decebal şi Chişinău a avut loc un accident de circulaţie între un autoturism Skoda, condus de o persoană de sex feminin, şi un autoturism Opel, în care se aflau cinci persoane. Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. În urma impactului, autoturismul Opel a fost răsturnat, rezultând patru victime. În continuare se fac cercetări“, a declarat Viorel Stăncioiu, agent principal în cadrul IPJ Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS