14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalŞcolile cumpără mobilierul pentru clasa pregătitoare

Şcolile cumpără mobilierul pentru clasa pregătitoare

Şcolile craiovene aşteaptă banii pentru dotarea cu mobilier a claselor pregătitoare

Şcolile craiovene trebuie să se ocupe singure, cu banii veniţi de la minister, de achiziţionarea mobilierului necesar utilării claselor pregătitoare. Prin urmare, la începutul anului şcolar 2012 – 2013, conducerea fiecărei şcoli va demonstra cât de bine se pricepe la capitolul administraţie.
„După ultimele date pe care le avem de la minister, se renunţă la licitaţiile la nivel regional cu privire la achiziţionarea mobilierului necesar dotării sălilor de clasă destinate clasei pregătitoare. Banii vor fi alocaţi de la minister direct şcolilor. Utilarea noilor clase cade în sarcina acestora. Ministerul va aloca fonduri şi pentru materialele didactice. Mobilierul va fi adaptat, cu băncuţe individuale, scaun ergonomic. Acestea sunt reglabile şi au avizul Ministerului Sănătăţii“, a precizat Alexandru Gâdăr, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj.

Fiecare elev cu băncuţa lui

Cum văd reprezentanţii şcolilor craiovene acest lucru ?
Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ va avea patru clase pregătitoare. Conducerea unităţii şcolare spune că spaţiile au fost deja alese. „Clasele pregătitoare se vor amenaja în incinta internatului. Pentru dotări aşteptăm să ne fie alocate fonduri şi să ni se prezinte modelul de mobilier. Este mai bine că a fost scos din formulă Inspectoratul, pentru că aşa vom câştiga mai mult timp. De fiecare dată, noi ne-am chibzuit banii şi am ales cele mai bune oferte. În privinţa băilor, ele vor fi separate, dotate cu mobilier specific vârstei de cinci – șase ani“, a precizat directorul CN „Fraţii Buzeşti“, Zamfirică Petrescu.
La Școala nr. 12 „Decebal“, lucrările de amenajare a sălilor au început deja, se zugrăveşte, se reabilitează. „Noi am demarat deja lucrările, ca să nu avem surpriza că nu ne încadrăm în timp. Avem două clase pregătitoare şi vor fi amenajate în locul unde este biblioteca. În prezent, se zugrăveşte şi se reabilitează toaleta. Cu privire la mobilier, am înţeles că fiecare elev va avea băncuţă proprie, că ministerul va aloca 200 de lei pentru fiecare elev“, a spus Emilia Lungulescu, directoarea şcolii.

Se caută elevi

Există în Craiova şcoli care se confruntă cu lipsa elevilor pentru clasa pregătitoare. În schimb, spaţiu există pentru amenajarea claselor, banii vin de la minister, numai elevi să fie. În caz contrar, se va forma o clasă mixtă între clasa pregătitoare şi clasa I. Într-o astfel de situaţie este Şcoala nr. 13, care are sută la sută elevi de etnie romă. „Nu ne plângem de spaţiu. Dotările se pot face. Marea noastră problemă sunt elevii. Nu avem înscrieri în cele două clase pregătitoare. Avem cinci într-o clasă şi cinci în cea de-a doua. Să sperăm că ei vor veni la începutul anului şcolar pentru că este o practică mai veche să vină să se înscrie în septembrie. Noi avem o situaţie aparte“, a afirmat Mariana Becherescu, directoarea şcolii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS