22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCandidaturile primarilor traseişti, verificate

Candidaturile primarilor traseişti, verificate

Candidaturile a aproape 70 de primari din judeţul Gorj sunt verificate de juriştii prefecturii şi de secretarii de primării. Toţii edilii în funcţie care şi‑au depus şi candidatura pentru un nou mandat la alegerile de luna viitoare au intrat în vizorul Instituţiei Prefectului pentru a se stabili dacă se impune emiterea de ordine privind încetarea de drept a mandatului actual, ca urmare a trecerii la un alt partid politic. Organizaţia Judeţeană a PDL Gorj a solicitat Prefecturii Gorj, printr-o adresă, să dispună încetarea de drept a mandatelor mai multor primari care au plecat de la PDL şi s-au înscris în USL, înainte de a li se fi încheiat mandatul. Potrivit legii, edilii nu mai au dreptul să îşi păstreze funcţiile, din cauză că nu mai fac parte din acelaşi partid politic în care erau când au obţinut mandatul actual.

Nouă primari au schimbat partidul

Potrivit solicitării depuse de PDL la Prefectura Gorj, nouă primari au schimbat partidul înainte de a-şi depune candidatura la un nou mandat, iar în cazul acestora se impune aplicarea legii. Este vorba de următorii primari-candidaţi: Dorin Filip (Rovinari), Florinel Ţuilă (Cătunele), Ion Gruescu (Negomir), Vili Pasăre (Dragoteşti), Marian Tătaru (Ioneşti), Romulus Bîldea (Teleşti), Mihai Calotă (Urdari), Constantin Drăghici (Săuleşti), dar şi Marian Ardeiu (Samarineşti), acesta din urmă plecat de la USL la PDL. În cazul în care vor rămâne fără fotoliile de primar, candidaţii vor participa la alegerile locale ca simpli reprezentanţi ai formaţiunilor politice la care au aderat şi nu ca edili în funcţie.

La mâna secretarilor de primării

În ciuda faptului că PDL a cerut încetarea imediată a mandatelor pentru primarii pe care i-a nominalizat în adresa înaintată Prefecturii Gorj, momentan prefectul Vasile Liviu Andrei nu a dispus vreo măsură în acest sens, ci verificări suplimentare. Până la sfârşitul acestei săptămâni, secretarii tuturor primăriilor din judeţ au obligaţia de a transmite instituţiei documentaţii complete despre situaţia apartenenţei politice a primarilor care sunt şi candidaţi: „S-a luat act de sesizarea depusă de PDL Gorj, dar deocamdată nu a fost emis nici un ordin de încetare a mandatului pentru primarii care au schimbat partidul. S-a solicitat un referat cu documente anexate, de la fiecare secretar de primărie, asupra situaţiei fiecărui primar care e şi candidat. Referatul va fi completat cu documente de la Birourile electorale de circumscripţie, dacă şi-au depus candidatura din partea altui partid. După ce prefectul va avea la dispoziţie toate datele, atunci se vor emite ordinele de încetare a mandatelor, acolo unde se impune acest lucru. Este însă nevoie de referatele de la secretarii de primării. Trebuie să le prezinte la prefectură în cel mai scurt timp posibil“, a precizat Alina Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS