12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalA intrat cu „englezoaica“ în tir

A intrat cu „englezoaica“ în tir

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs ieri după-amiază, pe bulevardul Dacia din Craiova, de un şofer care conducea cu viteză un Audi A8 şi a „agăţat“ remorca unui tir parcat pe marginea străzii.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Eduard Zlătineanu, de 37 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Audi A8 înmatriculat în Marea Britanie pe bulevardul Dacia, într-o curbă uşoară la stânga a pierdut controlul direcţiei şi a acroşat cu partea dreaptă a maşinii remorca unui tir parcat pe marginea drumului. După impact, maşina a lovit bordura scuarului care desparte sensurile de mers şi s-a oprit în parcarea de pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, şoferul şi o tânără de 17 ani, pasageră pe locul din stânga-faţă al maşinii, au fost răniţi uşor, iar pasagera de pe bancheta din spate, o tânără de 15 ani, a suferit leziuni grave. Cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova cu o ambulanţă SMURD şi două salvări ale Serviciului de Ambulanţă Dolj, unde au primit primele îngrijiri medicale. Poliţiştii au precizat că accidentul s-a produs din cauză că Eduard Zlătineanu nu a adaptat viteza la condiţiile de drum și a pierdut controlul direcţiei. Un şofer le-a povestit poliţiştilor de la Rutieră că el circula cu aproximativ 80 km/h când a fost depăşit de Audi A8 condus de Zlătineanu. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Zlătineanu este cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS