Scena păpuşilor de teatru din oraşul nostru are o poveste frumoasă. Însă nu mai are o sală de spectacole permanentă în care să-şi scrie, în continuare, istoria locală
Teatrul de păpuşi din Craiova a văzut lumina zilei în anul 1949, ca un copilaş al Teatrului Naţional din Craiova. Sufletul său, spre care prichindeii – şi nu numai – purcedeau plini de curiozitate şi speranţă, era format din cadre didactice, elevi şi cursanţi ai Conservatorului „Cornetti“. Profesorul de desen Ion Hagiescu a făcut parte din comitetul de iniţiativă şi conducere, ca un fel de tată. Elev al lui Hagiescu, Horia Davidescu a devenit primul director al teatrului, până în 1984. Tot el a fost şi primul regizor. Se află, încă, printre noi, în al zecelea deceniu al existenţei sale.
Adriana Teodorescu, secretar literar al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri“ şi, totodată, un fel de bibliotecă vie a acestei instituţii, a povestit, pentru GdS, că „s-a profitat în primii ani de după război de politica noastră, care primea lumină de la răsărit pentru a instituţionaliza firava, dar entuziasta mişcare păpuşărească din vremurile ante şi interbelice. Teatrul craiovean a fost înfiinţat în primul lot de teatre. Sunt 19 teatre de păpuşi şi pentru copii şi tineret în toată ţara, înfiinţate în perioada 1949 – 1956/58“.
Vârsta de aur a teatrului
Din 1955, Teatrul de Păpuşi, copil al marelui Naţional craiovean, a crescut şi şi-a găsit căsuţa proprie, unde să se maturizeze, în continuare, pe cont propriu. Cum îi şade bine unui copil frumos, a devenit independent şi s-a descurcat singur începând din 1956. „Este vorba despre sediul din A.I. Cuza 16, care fusese, până atunci, Clubul muncitoresc al Regionalei CFR Craiova. Se ştie, însă, că, înainte de naţionalizare, clădirea aparţinuse lui Barbu Drugă“, a completat Adriana Teodorescu. 1955 a fost un an şi mai fericit, odată cu venirea în colectiv a scenografului Eustaţiu Gregorian, care, în cuplu artistic cu regizorul Horia Davidescu, a inovat mişcarea păpuşărească românească şi a creat spectacole memorabile.
Teatrul de Păpuşi, odată acel copilaş mititel, a intrat, aşadar, în „vârsta de aur“. Au început să monteze, pe mica scenă, în afară de Horia Davidescu, regizori mari precum Vlad Mugur sau Mircea Cornişteanu. Au fost momente de premieră, unele absolute, ale textelor semnate de Marin Sorescu sau Ion D. Sîrbu. A început, de asemenea, seria marilor turnee şi festivaluri, de unde păpuşarii craioveni, organele care dau viaţă acestei fabrici de minunăţii, s-au întors încărcaţi de premii, distincţii şi felicitări. Clipe frumoase ale vieţii acestei instituţii de poveste, cu poveşti şi în slujba frumosului. „Teatrul de Păpuşi a fost, în perioada 1956-1994, bastion cultural. La premiere veneau nu numai oficialităţi, dar şi lume bună, boemia Craiovei, artişti şi critici din Bucureşti… Alte vremuri…“, a recunoscut, melancolică, aceeaşi Adriana.
Din 1984 şi până în 1994, mama copilului deja mare a fost Cleo Domozină, care fusese, înainte, secretar literar. Între 1994 şi 1997, conducerea a fost asigurată, interimar, de scenograful Eustaţiu Gregorian, unul dintre părinţii care, cu mulţi ani în urmă, îl văzuse cum creşte frumos şi îl şi ajutase. În 1997, a devenit director Patrel Berceanu, care a schimbat numele instituţiei în Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri“. În primăvara anului 2006, în urma decesului acestuia, a fost adusă la conducerea teatrului soţia sa, Doina Berceanu, care a fost sufleur la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, dar şi poetă şi dramaturg pentru copii.
Orfan din 2006
La sfârşitul lui 2005, teatrul de păpuşi încă mai însemna clădirea aceea veche de pe strada A.I. Cuza. Însă, de la 1 ianuarie 2006, pornind cu ghinion, parcă, în acel an nou, acest organism minunat, care are în spate o istorie – una de aur – a rămas fără casă, pe drumuri. În urma retrocedării imobilului de vizavi de Universitate, Teatrul „Colibri“ a fost dat afară. Şi, de atunci, tot pribegeşte ca un orfan, găsindu-şi, până azi, loc prin diferite clădiri. Dar tot fără sală de spectacole. A funcţionat, până în primăvara anului 2009, în clădirea Proiect SA. Iar, de atunci, teatrul care bucură copiii de toate vârstele – fiindcă toţi suntem copii – s-a aciuat într-o casă de pe strada Împăratul Traian nr. 28 – 30.
Cortina se trage, începând din 2006, pe unde se poate. Spectacolele au loc prin şcoli, grădiniţe, cămine culturale, săli de sport sau cantine şi, în fiecare sâmbătă, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“. Prin aceste locuri îşi aminteşte el de copilărie, de vremurile în care era mai bine. De casă. Şi aici le oferă copiilor – ce-i drept, mai rar -, o copilărie şi mai frumoasă.
Şi totuşi se câştigă premii
Chiar dacă nu au o casă numai a lor, actorii Teatrului „Colibri“ fac, în continuare, performanţă. De când au fost daţi afară, ei au câştigat numeroase premii.
– 2006 – „Răţuşca cea urâtă“ – Premiul pentru ingeniozitatea restituirii operei clasice, Festivalul „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie“, Teatrul „Ţăndărică Bucureşti“.
– 2010 – „Pinocchio“ – Premiul de Excelenţă, Premiul de regie (Cristian Pepino) şi Premiul pentru cea mai bună actriţă (Rodica Prisăcaru), Festivalul „Golden Magnolia“, Shanghai, China.
– 2010 – Premiul „Adrian Marino“, decernat de Revista Mozaicul, pentru promovarea unei instituţii culturale craiovene pe plan internaţional.
– 2011 – „Fata babei şi fata moşneagului“ – Premiul pentru cea mai bună regie (Todor Valov, Bulgaria) şi Premiul pentru creaţie de păpuşi (Stefka Kyuvlieva, Bulgaria), Festivalul Internaţional „Scânteia de Aur“, Kragujevac ,Serbia.
