19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPână pe 31 august se vizează carnetul de rentier agricol

Până pe 31 august se vizează carnetul de rentier agricol

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 1 martie – 31 august 2012, rentierii se pot prezenta la centrele judeţene ale APIA pentru vizarea carnetelor de rentier agricol. „Pentru vizarea carnetului, rentierul agricol se poate prezenta personal sau prin mandatar/curator/tutore, în baza unei procuri autentice/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. De asemenea, rentierul agricol trebuie să prezinte următoarele documente: carnetul de rentier agricol; actul de identitate în original; document coordonate bancare (opţional); decizia de la comisia de expertiză medicală pentru gradele de invaliditate I şi II (dacă decizia nu prevede că dosarul este nerevizuibil), în original şi în copie“, a declarat Corina Grecea, purtător de cuvânt APIA Olt. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moştenitorii săi. În acest caz, moştenitorii vor prezenta la oricare centru judeţean al APIA actul de succesiune (certificat de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula „definitivă şi irevocabilă“, certificat  de calitate de moştenitor). Numărul persoanelor care doresc rentă agricolă în judeţul Olt este de 1.228, iar suma totală aprobată la plată în 2011 a fost de 1.105.266 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS