25.5 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFiul senatorului Greblă, în relaţii de afaceri cu apropiaţi Al Qaeda

Fiul senatorului Greblă, în relaţii de afaceri cu apropiaţi Al Qaeda

Silviu Mihai Greblă, fiul senatorului de Gorj, Toni Mihail Greblă, s-a aflat în relaţii de afaceri cu un irakian monitorizat de SRI, condamnat definitiv pentru infracţiuni de migraţie ilegală şi trimis în judecată pentru terorism. Fiul politicianului Greblă a deţinut până în 2008 o cafenea în Bucureşti, pe care i-a vândut-o irakianului Mohamad Al Dulaimi, declarat indezirabil pe teritoriul României şi expulzat din ţară la jumătatea anului 2006, ca urmare a activităţilor pe care le desfăşura şi care vizau migraţia ilegală. Potrivit Serviciului Român de Informaţii, irakianul ar fi coordonat o reţea de migraţie ilegală prin intermediul căreia ar fi introdus în România peste 200 de persoane. Cinci dintre cei aduşi ilegal şi ajutaţi să se stabilească în România erau cercetaţi în alte state sub acuzaţia că au săvârşit acte de terorism în numele Al Qaeda, din Irak.

A vândut firma irakianului

Potrivit jurnaliştilor de investigaţii de la www.riseproject.ro, cafeneaua deţinută de Greblă Junior funcţiona în cadrul firmei Broscuţa Oaky Coffe SRL. Societatea a fost înfiinţată de Silviu Mihai Greblă şi de o prietenă  a acestuia, Ana Maria Gheorghe. Din cauză că nu i-ar mai fi mers afacerile, fiul senatorului a decis să vândă cafeneaua unuia dintre clienţii săi, care frecventa destul de des localul. Întâmplător sau nu, cumpărătorul afacerii a fost irakianul Mohamad Al Dulaimi, trimis în judecată pentru terorism, la sfârşitul anului trecut. La data încheierii afacerii, irakianul nici nu ar fi trebuit să se afle pe teritoriul României, fiind expulzat din ţară la jumătatea anului 2006, după cum se menţionează într-un document oficial al Serviciului Român de Informaţii.

Şi-a schimbat identitatea

Mohamad Al Dulaimi nu a părăsit însă România, ci şi-a continuat activităţile pe teritoriul ţării sub altă identitate. Acest lucru este menţionat şi într-un comunicat de presă aflat pe site-ul Serviciului Român de Informaţii. „Situaţia a rămas în atenţia Serviciului, context în care, în luna mai 2007, persoana în cauză a fost identificată din nou pe teritoriul României, cu implicare în acelaşi gen de activităţi, folosindu-se de altă identitate. Începând cu anul 2007, Serviciul Român de Informaţii a iniţiat cooperarea cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în dosarele penale instrumentate pentru infracţiuni de migraţie ilegală, în care a fost deja condamnat definitiv la executarea unei pedepse privative de libertate, respectiv terorism, pentru care procurorii DIICOT au finalizat urmărirea şi au sesizat instanţa de judecată prin rechizitoriu la data de 29.12.2011. În paralel, Serviciul a întreprins măsuri complexe de monitorizare a activităţilor străinului în scopul prevenirii oricăror ameninţări la adresa securităţii naţionale, desfăşurând în acest sens inclusiv demersuri în cooperare cu parteneri externi angajaţi în efortul de eradicare a fenomenului terorist la nivel internaţional“, se menţionează în documentul amintit.  

Senatorul Toni Greblă explică

Contactat telefonic pentru un punct de vedere, senatorul Toni Greblă, şeful Comisiei Juridice, a declarat că fiul său a renunţat la afacere pentru că nu mai era rentabilă. Societatea şi activele au fost vândute irakianului contra sumei de aproximativ 10.000 de euro. „Ce afacere să facă?! Ce ştiu eu e că fiul meu a vândut firma şi mobilierul de acolo cetăţeanului irakian. Nu era mare lucru: vreo zece măsuţe acolo, nu un bar mare. Fiul meu era asociat cu o fată. Au vrut să încerce şi ei şi au ţinut barul cam şase luni, după care s-au decis să vândă. El era vecin cu ei, venea la cafenea. Probabil că aşa l-au cunoscut şi i-au vândut firma. La mobilier au ieşit în pierdere, că nu le-a dat toţi banii, dar au un act. Spaţiul era cu chirie. El nu ştia cine era irakianul. Acolo intra oricine. Nu-i scria pe frunte că e terorist sau ce este. Aşa şi RATB-ul dacă i-a vândut bilete poate să fie luat la întrebări. Am înţeles că era vecin de bloc cu ei şi aşa s-au cunoscut. Fiul meu avea 21 de ani şi a vrut să vadă şi el cum e în afaceri. S-a plictisit şi a renunţat. A mai pierdut şi bani. Nu cine ştie ce, că era un bar mic. Oricum, asociata lui s-a ocupat mai mult de firmă“, a declarat pentru GdS senatorul Toni Greblă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS