16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO femeie a murit îngheţată de frig lângă casă

O femeie a murit îngheţată de frig lângă casă

Temperaturile extrem de scăzute din ultimele zile nu au rămas fără urmări în judeţul Olt. În 24 de ore, la Ambulanţă s-au primit aproximativ 250 de apeluri, în foarte multe dintre cazuri fiind vorba de persoane care au suferit fracturi după ce au alunecat pe gheaţă şi au necesitat transportarea la spital. Din nefericire, pentru o femeie de 60 de ani, din localitatea olteană Dejești, medicii de la Ambulanță nu au mai putut face nimic. Ea a fost găsită înghețată de frig, lângă casă. „Am primit 250 de solicitări de sâmbătă dimineață până ieri-dimineață. Au fost foarte mulți pacienți cu infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, traumatisme provocate de căzăturile pe gheață“, a declarat Mădălina Deloreanu, director medical la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. Potrivit acesteia, un bărbat, de 63 de ani, a fost găsit căzut în stradă, în Caracal. Acesta a fost diagnosticat cu hipotermie și degerături și a fost internat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS