11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalEugen Negrici vine la SpectActor

Eugen Negrici vine la SpectActor

Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova găzduieşte duminică, începând cu ora 11.00, în sala „Ion. D. Sîrbu“, cea de-a treia Întâlnire SpectActor a ediției 2011. Invitatul acesteia este cunoscutul critic și istoric literar Eugen Negrici. El va susține conferința „Literatura în comunism, azi“. Moderatorul întâlnirii va fi secretarul literar al Naţionalului craiovean, Nicolae Coande.
Eugen Negrici este fost profesor al Universității din Craiova, în prezent profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București. Recent, el a împlinit 70 de ani, iar în cadrul Târgului Gaudeamus a fost lansat, cu această ocazie, volumul omagial „Eugen Negrici, 70“, coordonat de Ioan Es. Pop (Ed. Paralela 45). Acesta va fi lansat și la Craiova, în ziua conferinței. Totodată, reamintim că volumul „Iluziile literaturii române“, de Eugen Negrici, apărut în colecția „Teorie, istorie și critică literară“ a Editurii „Cartea Românească“, a fost desemnat Cartea anului 2008, distincție oferită de revista România literară, cu sprijinul Fundației „Anonimul“.
Întâlnirile SpectActor reprezintă un eveniment important în viaţa Craiovei. Printre cei care au conferențiat până în prezent la TNC se numără Ion Caramitru, Radu Beligan, Solomon Marcus, Matei Vișniec, ASR Radu al României sau George Banu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS