13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFuncţionară de la Carpatica, trimisă în judecată

Funcţionară de la Carpatica, trimisă în judecată

Procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova au dispus ieri trimiterea în judecată a unei funcţionare a Băncii Comerciale Carpatica – Agenţia Craiova şi a concubinului său, cei doi fiind acuzaţi că și-au însușit 225.000 de lei din contul unei bătrâne bolnave.
În luna iunie 2011, la aproape un an de când, din contul unei bătrâne din Craiova, deschis de aceasta în ianuarie 2007 la Agenţia Craiova a Băncii Comerciale Carpatica, dispăruse suma de 225.000 de lei, procurorii DIICOT au fost sesizaţi că trei persoane au constituit un grup infracţional cu scopul de a comite fraude bancare.
Din datele strânse până atunci de ofiţerii BCCO Craiova, cei trei erau Mirela Lungu, funcţionară la Agenţia din Craiova a Băncii Carpatica, Adrian Furnea, concubinul ei, şi Gabriel Găgeatu, un amic al celor doi.
Potrivit anchetatorilor, Mirela Lungu a pus ochii pe contul Cleopatrei Dinescu, de 74 de ani, din Craiova, încă de la începutul anului 2010. În contul Cleopatrei Dinescu erau atunci peste 200.000 de lei, bani depuşi de soţul bătrânei după vânzarea unei proprietăţi din Bucureşti. În luna iulie, funcţionara a solicitat eliberarea unui card bancar pentru contul respectiv, însă atunci când a încercat să îl ridice, motivând că titulara contului este bolnavă, colegele sale au refuzat categoric. După această încercare eşuată de a pune mâna pe bani, funcţionara a pus la cale un plan mult mai elaborat.

A treia încercare, cu noroc

 După cum au menţionat procurorii în rechizitoriu, ulterior, Mirela Lungu a urmărit mai multe colege de serviciu şi a reuşit să afle parola de acces în aplicaţia de gestionare a conturilor bancare a unei casiere. Pe 28 iulie, folosind acea parolă, Lungu a intrat în sistemul informatic al băncii şi l-a împuternicit pe un anume Marius Găgeatu să execute operaţiuni din contul părţii vătămate Cleopatra Dinescu şi a anulat împuternicirea titularului legal de cont, care era atunci Elena Geantă, nepoata bătrânei. În urma anchetei s-a stabilit că la acea dată nu exista nici un document în bancă prin care Cleopatra Dinescu să-l împuternicească pe Găgeatu. La începutul lunii august, Marius Găgeatu a refuzat să retragă banii din cont, deşi Mirela Lungu şi Adrian Furnea, concubinul ei, îi promiseseră o parte din sumă.
Văzând că nici după această încercare nu a pus mâna pe bani, Lungu a folosit din nou parola de acces a colegei sale, a anulat împuternicirea lui Gabriel Găgeatu şi de această dată şi-a împuternicit concubinul să aibă acces la contul bătrânei.
În aceeaşi zi, pe 5 august 2010, Furnea a extras din contul Cleopatrei Dinescu, de la trei sucursale ale Băncii Carpatica din Bucureşti, suma de 175.000 de lei. Ulterior, pe 1 septembrie, bărbatul a mai extras tot de la o sucursală a Băncii Carpatica din Bucureşti restul până la 225.000 de lei. Abia în aprilie 2011, Elena Geantă s-a prezentat la bancă pentru a ridica o sumă de bani din cont şi nu a mai găsit decât… 2051,90 de lei.

Carpatica, lipsită de interes

Elena Geantă a cerut explicaţii conducerii agenţiei bancare şi a depus o sesizare. Procurorii DIICOT au menţionat în rechizitoriu că „deşi banca fusese sesizată oficial de către o persoană îndreptăţită, instituţia bancară nu a fost deloc interesată să sesizeze organele competente pentru frauda respectivă, căutând să o amăgească pe Geantă Elena că problema se va lămuri“. Tocmai „lipsa de interes în sesizarea organelor competente“ a băncii a intrat în atenţia ofiţerilor Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj, ei fiind cei care au sesizat ofiţerii BCCO şi DIICOT.
Întrebaţi dacă Mirela Lungu mai este angajată a băncii şi dacă a fost sau nu luată vreo măsură împotriva sa, reprezentanţii Băncii Comerciale Carpatica au comunicat prin Biroul de Comunicare şi PR, Direcţia Resurse Umane şi Comunicare, că vor trimite un răspuns GdS până ieri după-amiază. Răspunsul solicitat nu a fost trimis însă până la închiderea ediţiei.

Acuzaţii

Ieri, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi. Furnea şi Lungu sunt acuzaţi, printre altele, de acces fără drept la un sistem informatic, cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi complicitate la uz de fals.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

38 COMENTARII